Tehnologia modernă, un plus pentru elevii de la „General Dragalina” care învaţă online

Reluarea cursurilor în modalitatea tradițională a reprezentat o bucurie pentru elevi și profesori deopotrivă. Cu toate acesta, în funcție de incidența în fiecare localitate privind răspândirea temutului virus, cadrele didactice au fost nevoite să găsească soluții, astfel încât niciunui elev să nu-i fie limitat accesul la educație.

Pandemia a creat o adevărată provocare pentru dascăli, aceștia fiind astfel nevoiți să dea dovadă de flexibilitate și să adapteze într-un timp scurt metodele de predare adecvate raportate la evoluția sau involuția epidemiologică. Se-ntâmplă și în cazul profesorilor din cadrul Liceului Teoretic „General Dragalina” Oravița, care au început semestrul al doilea sub incidența scenariul galben, având în vedere faptul că rata de incidență cumulată la mia de locuri era depășită la momentul revenirii elevilor la școală.

Despre cum decurg orele de curs, precum și despre cum reușesc profesorii să facă față atât modului de predare tradițional, cât și celui online, managerul unității de învățământ, Alideia Țepeneu, a făcut următoarele precizări:

„Liceul Teoretic «General Dragalina» a pășit în semestrul al II-lea cu scenariul galben, având în vedere faptul că rata de incidență cumulată la 1000 de locuitori la data de 05.02.2021 era de 1,03. Deși îi așteptăm cu drag pe toți copiii la școală, cred că o reîntoarcere treptată a elevilor în bănci, începând cu preșcolarii, ciclul primar și clasele terminale e benefică și ne oferă timp să urmărim evoluția epidemiologică în rândul elevilor și al personalului unității. Este o nouă provocare oferită de contextul pandemic actual și de noile scenarii propuse de Ministerul Educației și Cercetării să fim prezenți fizic la școală și să ne reîntoarcem la predarea tradițională, față în față, cu o parte din elevi, dar în același timp să rămânem la predarea online pentru elevii care ne așteaptă în mediul virtual. Sigur că nu este ușor, dar ne-am adaptat rapid noilor reguli, mai ales că schema orară presupune alternarea orelor on-line cu cele tradiționale. De aceea, cu dispozitivele oferite de școală, existând conexiune la internet în toate corpurile clădirii liceului, profesorii se conectează din sălile de clasă libere, puse la dispoziție fiecărui cadru didactic la orele on-line, nefiind nevoiți «să fugă» acasă pentru a continua predarea în mediul virtual”.

Totodată, directorul LTGD a vorbit și despre entuziasmul revenirii la școală a elevilor din ciclul primar, dar și despre importanța actualizării cunoștințelor în rândul elevilor din clasele terminale, existând totuși mici lacune cauzate în aceste luni de teleșcoală:

„Elevii s-au întors cu entuziasm în bănci, mai ales elevii ciclului primar pentru care întâlnirea cu doamna învățătoare a fost un real prilej de bucurie. Elevii din clasele terminale conștientizează, ca și noi, dascălii, că e nevoie de activități remediale pentru a recupera inevitabilele lacune create în aceste luni de teleșcoală. E nevoie de pregătire suplimentară, mai ales cu cei care urmează să susțină examene naționale, dar cred că prin efort susținut, mai ales dacă rămânem până la finalul anului la școală, în lunile următoare se pot recupera «pașii» pierduți obținând rezultate onorabile la aceste evaluări de final de ciclu”.

Sursa foto: scoala9.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/