Teatrul de Vest din Reșița are din nou secretar literar, după o pauză de cinci ani

secretar literar teatru vest

După ce la începutul anului familia Teatrului de Vest din Reșița s-a îmbogățit cu doi tineri actori, Ioana Dobrea și Alexandru Dan Moldovan, managerul instituției de cultură, Florin Gabriel Ionescu, a anunțat că, de curând, a fost ocupat și postul de secretar literar.

Începând din această lună, Teatrul de Vest din Reșița are din nou secretar literar. Postul a fost ocupat la finele lunii trecute de către un tânăr în vârstă de 27 de ani din Baia Mare, absolvent al Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Acesta a fost prezentat, zilele trecute, de către managerul Teatrului de Vest, în cadrul conferinței de presă organizată pe temă Festivalului pentru copii „Lumea Poveștilor”, care va avea loc la Reșița și nu numai, în perioada 21 – 29 mai.

„În sfârșit, Teatrul de Vest are un secretar literar, după o pauză de cinci ani, care se ocupă și de PR și marketing. Este absolvent al Facultății de Teatru, a făcut și actorie, are și un master în regie, deci o să-l folosim nu numai pe postul de secretar literar. A terminat la universitatea din Cluj.”, a declarat Florin Gabriel Ionescu, managerul Teatrului de Vest Reșița.

Pe numele său Norbert Boda, noul secretar literar al Teatrului de Vest are în lucru un proiect care urmează să fie pus în scenă, în perioada imediat următoare.

„Am scris o piesă de teatru pe care urmează să o montez aici, la Reșița. Se va numi «Epocalipsa», este un text absurd, încerc să-l fac cât mai absurd – comic, cu influențe de Ionesco – Vișniec, dar cu aportul meu artistic.”, a explicat Norbert Boda, care a mai precizat că acesta nu este primul său text scris și nici prima regie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/