Pregătesc banii! A fost aprobată cofinanțarea pentru construcția noului spital la Lugoj

spital lugoj

Consiliul Local al municipiului Lugoj s-a întrunit săptămâna aceasta în ședință extraordinară – de îndată pentru proiectul spitalului nou. A fost obținut acordul consilierilor pentru alocarea sumelor necesare cofinanțării proiectului pentru următorii trei ani.

Proiectul aprobat de consilierii lugojeni prevede asigurarea finanțării de 5% pentru obiectivul de investiții „Construire spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei din Lugoj” – cofinanțat prin PNRR, Componenta 12 – Sănătate.

Cofinanțarea va fi asigurată din bugetul local și din contractarea unei finanțări rambursabile, pe tot parcursul proiectului, începând cu anul 2022 și continuând cu perioada 2023-2026, până la finalizarea acestuia.

Cofinanțarea de 5% este în valoare de 31.460.940,80 lei din valoarea totală a proiectului, de 629.218.815,94 lei (sume fără TVA).

„Cotele de cofinanțare au fost stabilite în funcție de valoarea totală a investiției. Investiția de la Lugoj fiind sub 150 milioane de euro, noi va trebui să asigurăm o cofinanțare de 5%”, spune Bogdan Blidariu, viceprimarul municipiului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/