Teatru fals! Binomul Lupu – Băleanu luptă împotriva comunității, urmărind exclusiv interesele lor personale!

Bugetul orașului Moldova Nouă a generat și anul acesta scandal între liderii politici din oraș, care și-au trimis săgeți otrăvite unii altora și se invită în sălile de judecată!

Primarul Adrian Torma susține că a întocmit împreună cu specialiștii din Primărie un proiect de buget cum n-a mai avut orașul până acum. Nu de aceeași părere au fost și consilierii locali PSD sau cei ai Partidului Verde, iar asta s-a văzut în momentul în care proiectul a fost supus votului. Jiva Latovlevici, de la Partidul Verde, spre exemplu, a argumentat de ce nu votează „pentru” forma de buget propusă de Torma. N-ar fi existat consultări cu partidele politice și nici n-ar fi fost alocați bani pentru proiecte care se vizeze Moldova Veche sau Măceștiul. Întrebat de ce nu a depus amendamente la proiectul de buget, Latovlevici a reușit să-l aprindă pe edilul-șef: „Nu știam perioada când se face bugetul!” Pentru a-l liniști pe Latovlevici, Niculae Lixandru, care se ocupă de proiecte și finanțări în cadrul Primăriei, a vorbit despre o listă cu 24 de proiecte trimise la Ministerul Dezvoltării spre aprobare, nu mai puțin de 20 milioane de lei fiind solicitate pentru drumurile secundare. Inclusiv pentru zonele care îl interesează în mod special pe consilierul PV.

Adrian Torma crede că aleșii locali PSD și PV au dat vot negativ bugetului la comandă politică, venită de la liderii locali ai celor două partide: Matei Lupu, respectiv Eugen Băleanu. „S-a votat politic, consilierii locali din PSD și Partidul Verde au avut termen să vină cu amendamente, nu au venit cu niciunul, dar au votat împotrivă, fără să aibă argumente. Probabil că, așa cum la nivel național se vorbește de un anumit binom care face rău României, și la nivel local avem un binom Lupu – Băleanu care în continuare luptă împotriva comunității, urmărindu-și exclusiv interesele lor personale și își hrănesc orgoliul după ce au pierdut administrarea comunității. Au făcut un teatru fals, un joc fals că sunt în bărci diferite, acțiunile din Consiliul Local demonstrând că atât consilierii PSD, cât și cei ai Partidului Verde acționează în bloc, împotriva oricărui proiect în interesul comunității”,  a comentat primarul.

Referitor la problemele ridicate de consilierul local Jiva Latovlevici, Adrian Torma a afirmat: „Copiii spun de multe ori lucruri trăznite. Se pare că la Moldova Nouă și consilierii locali spun lucruri trăznite. Nu trebuie să-i trag eu de mânecă, trebuie să o facă mai degrabă cei care i-au votat pentru că nu cunosc rolul lor în Consiliul Local. Cei de la Partidul Verde pun întrebări ce nu au nicio legătură cu zona de legalitate. Consilierii PSD sunt într-o tăcere continuă, merg doar la semnalul fostului primar, care se vede clar că așa cum nu i-a păsat de comunitate în ultimii patru ani de mandat, nu-i pasă nici acum, forțându-i să se abțină de la orice”.

Replica fostului edil de la malul Dunării pentru primarul Adrian Torma a fost la fel de dură. „E un an de când e primar și nu a făcut nimic în oraș. Să se uite la colegii lui primari de orașe și chiar de comune din jurul lui și să vadă că toți discută de proiecte în timp ce el stă și discută pe Facebook. Un primar nu trebuie să stea pe Facebook. Eu sunt un om care am plecat din Moldova Nouă, lucrez în Timișoara, nevasta mea lucrează cu mine, în Timișoara, dar îmi pare rău că orașul pe care m-am zbătut să-l dezvolt a ajuns pe mâna unui incompetent. El nu știe decât să vorbească vulgar. Să se lase de Facebook și să se apuce de lucru că distruge orașul! A ajuns ultimul primar din județ! A pierdut proiecte și va mai pierde pentru că e incompetent, e o pălărie mult prea mare pentru el!”, a declarat Matei Lupu.

Liderul Partidului Verde, Eugen Băleanu, nu i-a rămas nici el dator primarului Torma: „Care intrese?! Îl voi da în judecată! Eu nu-mi beau cafeluța de două-trei ori pe săptămână cu Mocioalcă, nu eu sunt în relații foarte strânse cu pesediștii, noi, verzii, avem politica noastră. Despre interesele pe care le-aș avea eu îi dau ocazia să vorbească în sala de judecată”.

Revenind la buget, la aspectul care interesează cu adevărat comunitatea locală, Adrian Torma spune că este unul echilibrat, că e împărțit între proiecte, infrastructură, educație, sănătate și mai puțin la turism. „Am avut un excedent de anul trecut pe care îl vom putea folosi pentru investiții. O parte vine din proiectul drumurilor agricole unde avem imobilizată o sumă de peste un milion de lei. Excedentul a fost de 3,9 milioane lei. Sperăm și la o creștere a veniturilor, vom fi foarte activi în a recupera creanțele vechi. Încercăm dotarea cu utilaje la Serviciul de Gospodărie Locală, la sănătate am alocat bani pentru dotările necesare funcționării spitalului, dar și pentru amnajările exterioare de la spital, unde nu s-au făcut investiții de foarte mulți ani. În învățământ continuăm cu 100.000 de euro investiții în clădiri, lucru care nu s-a mai făcut de foarte mulți ani. La locuințe și dezvoltare am alocat o sumă consistentă pentru studii de fezabilitate și cofinanțarea proiectului depus la Ministerul Dezvoltării. Investim în salubritate, pentru colectarea selectivă a deșeurilor, vom dota fiecare gospodărie cu pubele și vom lua niște containere închise pentru depozitarea selectivă. E o sumă de 320.000 de lei. Pentru reabilitarea drumurilor am pus o sumă  mai mică, 200.000 de lei, sperând că putem obține finanțări din fonduri europene sau de la Ministerul Dezvoltării, ducând bani către cofinanțări. Am alocat 70.000 de lei pentru construcția padocului de câini, una din marile probleme ale comunității noastre. Încercăm o restructurare a organigramei pentru o eficiență financiară. Proiectele majore înseamnă infrastructură, drumuri, alei, parcuri, școală, grădiniță. Am alocat o sumă destul de mică pentru turism deoarece avem 160.000 de lei sumă necesară la capitalul social al firmei SC Eoliana, care deține catamaranul Buziaș, Primăria Molova Nouă și Consiliul Local devenind acționari majoritari ai acestei firme”, a detaliat primarul Torma.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/