Taxa de ședere în stațiune tulbură apele în Băile Herculane

Un telefon primit la redacție din partea administratorului unui hotel din Băile Herculane ne-a determinat să ne alarmăm! Am aflat că de anul viitor va crește taxa de ședere în stațiune pe care trebuie să o suporte turiștii cazați în unitățile hoteliere, pensiuni, case de oaspeți sau de vacanță, ceea ce ar însemna o mai are presiune asupra activității de profil din Băile Herculane. Lucrurile au fost lămurite rapid chiar de primarul Cristian Miclău.

În prezent se plătește 1% din prima zi, indiferent de numărul de zile de ședere, iar de la începutul anului viitor, mărirea de 10 lei/pat/zi însemnă foarte mult, susțin agenții economici.

Am sunat, ne-am informat și răspunsul primit de la autoritățile locale sperăm să facă lumină în această problemă, justificând nevoia de percepere a acestei taxe pe care operatorii din turismul balnear o consideră împovărătoare.

Înainte de adoptarea Hotărârii de către Consiliu Local, conform prevederilor legale, Primăria a organizat dezbatere publică pentru a aduce la cunoștință intenția de majorare a taxei de stațiune.

„Din păcate, nu a venit nimeni dintre operatorii balneari la ședința convocată pentru a-și exprima un punct de vedere. Puteam să rezolvăm totul pe calea dialogului. Așa, trebuie să facem o corecție: intenționez ca în scurtă vreme să inițiez un proiect de hotărâre prin care timp de 6 luni să lăsăm taxa neschimbată, respectiv 1% din prima zi de cazare. După dialogul cu Asociația operatorilor din turism și după ce vom ajunge la un consens, vom decide ca majorarea să fie aplicată din a doua jumătate a anului viitor. Este vorba despre 5 lei/zi/persoană. Legea lasă la latitudinea administrațiilor locale și face referire la sume cuprinse între 0,5-5% din valoarea totală a șederii”, spune primarul Cristian Miclău care mai precizează faptul că „acești bani (sume infime, total insuficiente) se întorc tot în turism, către târguri de profil, înfrumusețarea spațiilor verzi, în mobilier stradal, se regăsesc tot în infrastructură turistică”.

Aceeași taxă de 1% din prima noapte de cazare în stațiune este plătită de turiști și la Băile Felix, Moneasa, Buziaș, Geoagiu Băi. În Mangalia se plătește o taxă de 5 lei pe noapte, la Predeal 3 lei/noapte, iar la Sinaia 2% din valoarea totală a cazării. Sunt și stațiuni unde turiștilor nu li se percep bani în plus față de tariful cazării: Eforie Nord, Sovata și Lacul Sărat Brăila. Iar în orașele mari taxa de ședere este calculată în procente din valoarea totală a cazării: 0,5% – București, 0,75% – Iași, 1% Cluj și 2% din valoarea totală a șederii, la Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/