Judecătorii de cameră preliminară de la Tribunalul Arad, în primă fază, și apoi cei de la Curtea de Apel Timișoara au dispus prin sentințele date ca dosarul „Șpagă pentru PSD în Vama Nădlac” să se întoarcă la DNA deoarece neregularitatea rechizitoriului constatată inițial nu a fost remediată în termenul prevăzut de lege de către procurorii anticorupție.
DNA a stabilit că în cadrul agențiilor situate în punctele de trecere a frontierei s-a dezvoltat în timp un fenomen infracțional constând în pretinderea și primirea de sume de bani de către controlorii de trafic de la transportatori, pentru a nu aplica tarifele și sancțiunile contravenționale care s-ar impune, diminuând în acest fel încasările la bugetul de stat. Fenomenul infracțional al corupției în rândul controlorilor de trafic nu e ceva nou, dar e dificil de investigat și probat în condițiile în care șpăgile sunt colectate de la cetățeni străini aflați în tranzit, care rareori denunță astfel de fapte.
Acest fenomen infracțional a căpătat amploare și deoarece cei care îndeplinesc funcții de conducere în cadrul DRDP Timișoara pretind sume de bani de la controlorii de trafic, pentru a nu constata infracțiunile sau abaterile comise de aceștia. „Posibilitatea de a colecta sume de bani din comiterea acestor infracțiuni nu a trecut neobservată de clasa politică locală, care și-a manifestat interesul pentru obținerea de venituri din aceste activități infracționale, prin exercitarea influenței și autorității în vederea acaparării unor funcții de conducere din cadrul DRDP Timișoara, creându-se practic posibilitatea ca mita primită în mod constant de la transportatori de către controlorii de trafic din punctele de frontieră, să fie transmisă persoanelor cu funcții de conducere din cadrul DRDP, care, împreună cu mita obținută din alte activități, cum ar fi angajarea pe noi posturi, să fie remisă organizației județene de partid, ca taxă de protecție politică a funcțiilor deținute.”, atrag atenția procurorii DNA.
În rechizitoriul întocmit de procurori sunt reținute mărturiile unui denunțător care s-a aflat o perioadă lungă de timp în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în mijlocul fenomenului infracțional. Acesta a dezvăluit că la nivelul agențiilor de încasare și control situate în punctele de frontieră există o practică a persoanelor cu funcții de conducere de a pretinde și primi sume de bani de la controlorii de trafic pentru a li se asigura protecția la locul de muncă. Denunțătorul a mai arătat că banii sunt pretinși de Cristian Horgea, șeful Agenției de Control și Încasare Nădlac II, căruia îi remite 100 de euro lunar, de Bogdan Munteanu, șeful Departamentului Venituri din cadrul DRDP Timișoara, căruia îi remite 100 de euro lunar, precum și de către colega sa, Elisabeta Miuțescu, căreia îi remite 500 de euro lunar, încă de la angajare. 700 de euro lunar! Salariul pe o lună! E limpede că persoanele care pretind aceste sume de bani sunt conștiente că, pentru a avea posibilitatea să efectueze acele plăți, subalternii iau mită de la transportatorii care tranzitează frontiera. Martorul a mai dezvăluit că persoanele cărora le remite respectivele sume de bani pretind că acestea fac parte dintr-un sistem mai amplu de colectare, ei având obligația de a remite respectivele sume mai departe, la Organizația Județeană Arad a Partidului Social Democrat, pentru a fi numiți și menținuți în funcțiile pe care le dețin.
Așa au ajuns să fie inculpați în dosarul DNA mai mulți lideri ai PSD Arad de la acea vreme, vicepreședintele Cristian Ilie Ispravnic, deputatul Florin Dan Tripa, secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al filialei județene social-democrate, deputatul Dorel Gheorghe Căprar, președinte al organizației județene PSD Arad la acea dată, sau Cristian Horgea, și el vicepreședinte la nivel județean al partidului. Lor li se alătură și foștii parlamentari de Caraș-Severin, Luminița Jivan și Ionuț Chisăliță, aceștia fiind acuzați că și-ar fi folosit influența pentru a-l proteja în cadrul DRDP Timișoara pe un alt social-democrat cărășean, Mirel Pascu, și nu pentru că ar fi pretins sau primit sume de bani.
DNA a trimis dosarul Tribunalului Arad pentru a începe judecarea inculpaților, însă magistrații de cameră preliminară au considerat că procurorii nu și-au făcut treaba și le-au oferit două variante: ori completează rechizitoriul, ori renunță să-i mai trimită în sala de judecată pe cei acuzați de o pleiadă întreagă de infracțiuni!