Tarife mărite? Facă-se voia taximetriştilor din Caransebeș!

Consilierii locali din Caransebeș au răspuns prezent nevoilor operatorilor de servicii în regim de taxi și au majorat, prin Hotărâre de Consiliu Local, tarifele pe kilometrul parcurs pe raza municipiului. Baza legală a deciziei aleșilor locale este creșterea indicelui de inflație și a costurilor privind întreținerea mașinilor.

Primarul municipiului Felix Borcean vorbește chiar despre decizia unor companii taxi din Caransebeș de a mări tariful cu ceva timp în urmă, fără să țină cont de legislația locală. „S-au stabilit niște tarife maximale pe care le pot aplica taximetriștii, pentru că au fost câteva cazuri scăpate oarecum de sub control, firme care au aplicat deja un tarif mai mare înainte de a se emite această hotărâre de Consiliu Local. Tarifele au fost actualizate la nivelul costurilor de azi, de întreținere, combustibil, dar nu sunt tarife mari”, a menționat Felix Borcean.

Hotărârea Consiliului Local prevede o limită minimă care a fost majorată la 1,30 de lei pe km și o limită maximă care a fost majorată la 3,50 de lei pe km.

Menționăm că în municipiul de pe Timiș și Sebeș se circula în regim de taxi cu un tarif cuprins între 0,80 și 1,80 de lei pe km, astfel că dacă primarul Felix Borcean spune că majorarea nu este semnificativă, probabil că nu a făcut calculele corecte, pentru că de la 1,80 lei pe km la 3,50 de lei pe km tariful maximal aproape că s-a dublat. La un calcul simplu, dacă un caransebeșean alege taxiul pe o rută dinspre unul dintre cele două mari cartiere, Balta Sărată sau Pipirig, spre Gară, și șoferul alege tariful maximal de 3,50 pe km, costul unei singure curse poate ajunge și la 14-15 lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/