Târgul de vechituri, blocat până la toamnă! Piața de vechituri de pe strada Oloșagului rămâne închisă toată vara

piata vechituri lugoj
STPT job 1000x200

Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că piața de vechituri de pe strada Oloșagului va rămâne închisă peste vară. Autoritățile locale au luat decizia de a menține piața închisă până la aprobarea unui regulament de funcționare.

Târgul a fost redeschis în acest an începând cu 1 iunie, dar a fost închis la scurt timp, în 22 iunie, după ce autoritățile au primit mai multe sesizări de la locuitorii din apropiere, nemulțumiți de disconfortul creat de comercianți și de mizeria care rămâne după închiderea târgului. Mai mult, administrația locală a fost amenințată și cu amendă, invocându-se nerespectarea anumitor reguli de prevenire a infectării cu noul virus.

„Este în lucru elaborarea unui regulament de funcționare cu reguli clare pentru piața de vechituri, care sperăm noi, vor îmbunătății activitățile comerciale din târg. Până la finele acestei luni ar trebui să fie finalizat și apoi va fi afișat pentru dezbatere publică, după care va fi supus spre aprobare Consiliului Local. Asta va dura ceva timp. Sperăm să putem redeschide în septembrie și situația să se reglementeze. Nu are rost să-l deschidem înainte de a avea regulamentul aprobat și să avem din nou reclamații de la riverani. Nu mai putem continua în mod haotic și fiecare să facă ce vrea. Trebuie să avem și acolo o activitate civilizată, care să nu creeze disconfort nimănui. Nu e normal ca unora să nu le pese de ce lasă în urma lor.”, a precizat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

Prin noul regulament se prevede sancționarea comercianților care nu-și curăță locul atribuit, după închiderea târgului. Dacă situația se repetă, cei care nu se conformează regulamentului, nu vor mai primi autorizație să vândă în Ocico.

Târgul de vechituri funcționează de peste jumătate de secol. În anii ’70, Ocico funcționa împreună cu piața de fân și animale pe amplasamentul fostei întreprinderi IURT, dar în anii ’80 a fost mutat în zona Cotu-Mic. După începerea construcției cartierului de blocuri a fost scos în afara orașului, pe drumul spre Oloșag și Știuca.

Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/