Târgul de Paște din Timișoara vine și anul acesta cu o mulțime de surprize pentru copii. Deschiderea oficială, în 5 aprilie

La fel ca în anii precedenți, în Piața Victoriei din Timișoara va avea loc deja tradiționalul Târg de Paște. Pe lângă faptul că timișorenii vor putea cumpăra produse de sezon de la căsuțele din centru, programul evenimentului include ateliere pentru cei mici, în așteptarea Iepurașului.


Târgul va dura aproape o lună, din 5 aprilie până la data de 1 mai inclusiv, miercurea de după Învierea Domnului. Practic, cu ocazia Paștelui ortodox, se anunță o serie lungă de zile libere, începând cu 26 aprilie, Vinerea Mare, continuând cu luni, 29 aprilie. Cum 1 mai va fi miercuri, e foarte posibil ca și 30 aprilie, marți, să fie zi liberă. De aceea târgul se va prelungi atât de mult. Printre atracțiile anunțate de organizatorii de la Primărie se numără ateliere de încondeiat ouă, împletituri, picturi pe sticlă, pielărie sau turtă dulce.

Evenimentele culturale nu vor fi neglijate

În perioada Târgului, în Piața Victoriei vor avea loc concerte în colaborare cu Mitropolia Banatului, dar și acțiuni dedicate copiilor: Parada Iepuraşilor, pictură pe ouă supradimensionate, Atelierul Iepuraşului. De asemenea, Primăria Timişoara va premia participanţii din cadrul expoziţiei de pictură „Lumina Florilor de Paşti”, găzduită de Muzeul Catedralei Mitropolitane.

În fiecare sfârșit de săptămână din cele patru la număr cât va dura târgul vor fi organizate diferite evenimente.

CITEȘTE ȘI: Târgul de Paște se apropie! Care sunt regulile pentru expozanți?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/