Tânărul din Băuţar care a ucis un biciclist a ajuns în arest!

Marius Viorel Bîrsilă, fiul unui potent om de afaceri din Caraş-Severin, a fost prins de oamenii legii după ce a provocat un accident mortal pe raza localităţii Băuţar şi a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Judecătoria Caransebeş a admis propunerea procurorului de caz şi a emis pe numele tânărului de 21 de ani un mandat de arestare preventivă valabil pe o perioadă de 29 de zile. Bîrsilă a urcat beat la volanul bolidului său de multe zeci de mii de euro, un BMW X6, şi a lovit mortal un biciclist. Când şi-a dat seama ce a făcut, a fugit de la locul faptei. A fost prins la Caransebeş şi testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentraţie alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus ulterior la Spitalul Municipal din Caransebeş unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. „Faţă de Bîrsilă Marius au fost întocmite acte premergătoare, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Caraş-Severin.
Bîrsilă poate ataca sentinţa Judecătoriei Caransebeş cu recurs, dar e greu de crezut că va fi pus în libertate, măsura arestului fiind obişnuită în astfel de cazuri.

Comments

  1. dracula says:

    la brutarieeee

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/