Un mal de pământ s-a surpat astăzi peste unul dintre muncitorii care lucrau pe șantierul din cartierul Mociur din Reșița.
În jurul orei 10:30, pompierii militari au fost solicitați să intervină într-o zonă a șantierului unde se efectuează lucrări de reabilitare după ce unul dintre muncitori a fost surprins de o alunecare de teren. Pompierii din cadrul Detașamentului Reșița s-au deplasat de urgență la fața locului cu două autospeciale de stingere, dintre care una cu modul de descarcerare. La fața locului au sosit și un echipaj SMURD și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Până la sosirea echipajelor, tânărul de 25 de ani a fost scos de sub malul de pământ. Echipajele medicale au constatat că acesta se afla în stop cardio-respirator și au început imediat manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor, tânărul nu a răspuns manevrelor iar medicul prezent la fața locului a declarat decesul.
Update: ora 15:40
Inspectoratul Județean de Poliție vine cu precizări legate de cele petrecute: „Din primele verificări, s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 24 de ani, angajat al unei societăți comerciale, efectua lucrări la rețeaua de canalizare pe platforma Mociur, ar fi intrat într-un șanț cu adâncimea de patru metri, moment în care pereții de pământ ai șanțului s-ar fi surpat peste bărbat. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”.
Update: ora 16:00
Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin informează că tânărul avea contract individual de muncă încheiat din data de 01 noiembrie 2023 și îndeplinea funcția de muncitor necalificat. Firma angajatoare are sediul social în Timișoara. „La momentul de faţă se cunosc doar aspecte legate de neasigurarea malurilor la lucrările de săpături pentru canalizare, adâncimea aproximativă a săpăturii care nu a fost consolidată fiind de patru metri. Un inspector de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă a fost prezent la faţa locului, demarând cercetările în scopul stabilirii împrejurărilor şi cauzelor care au determinat producerea accidentului, răspunderile şi măsurile care se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare”, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin.
Foto: spotmedia.ro