Un tânăr din Timișoara a fost oprit, duminică dimineața, pentru un control pe Aleea Pădurea Verde. Oamenii legii au găsit mai multe droguri în mașină.
Controlul a avut loc, duminică, în jurul orei 05:00. La testul cu drugtest, polițiștii au descoperit că șoferul de 19 ani consumase canabis, amfetamină și metamfetamină.
„De asemenea, în urma efectuării controlului autoturismului, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor, 4 pachețele care conțineau un praf de culoare albastru/roșu, o pastilă de culoare galbenă, o pungă cu mai multe pastile de culoare mov și o pungă de aproximativ 100 de grame cu muguri de vegetație de culoare verde/oliv”, a transmis IPJ Timiș.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive și deținere de droguri în vederea consumului propriu.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Societatea Timișoara îi cere președintelui să nu promulge noua Lege ANI, despre care spune că are ca scop îndepărtarea unor adversari politici. Organizația transmite că îl va apăra pe...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
17 August 2026
„Fără condamnați în funcții publice”. Grindeanu, mesaj pentru Fritz
Raluca Pantea |
17 August 2026
„Nu cunosc om mai cinstit și mai credincios decât Dominic”. Cum îl apără liderul USR Timiș pe Fritz
Raluca Pantea |
17 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

