În zona Antenelor din centrul Timișoarei va fi realizat un cartier modern. Strategia de dezvoltare va fi prezentată cetățenilor în această săptămână. Timișorenii sunt așteptați...
Viitorii antreprenori de la Colegiul Național „Traian Lalescu” au fost selectați în finala Early Innovators de la București! Competiția Early Innovators este dedicată elevilor din...
Alături de directorul general al Durmazlar Machinery, compania turcă care a câștigat licitația pentru cele 13 tramvaie care vor rula din 2024 la Reșița, primarul...
În contextul preocupărilor sale constante pentru dezvoltarea comunităților locale, în general, și pentru dezvoltarea Timișoarei, în particular, Marian-Constantin Vasile a susținut zilele trecute o prezentare...
ASU Politehnica începe noul sezon de Liga a II-a acasă sâmbătă, cu CS Mioveni, iar miercuri seara clubul și-a prezentat lotul în fața fanilor. Din...
„Povestea locului meu” continuă. Proiectul a ajuns la cea de-a cincea etapă, în cadrul căreia aproximativ 300 de elevi din Caraș-Severin vor fi prezenți, zilele...
Prezentarea oficială a noii echipe de handbal masculin a municipiului a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că în sportul românesc există şi...