Mihai Bona a plătit scump votul din momentul alegerii președintelui Consiliul Județean Caraș-Severin!
Exclus din UNPR, lăsat fără calitatea de consilier județean și fără cea de vicepreședinte al administrației județene ca urmare a faptului că, împotriva celor negociate de partid, a votat pentru alegerea social-democratului Silviu Hurduzeu în funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Mihai Bona l-a chemat pe președintele județean al UNPR, actualmente președinte PMP Caraș-Severin, Ion Tabugan, în sala de judecată. Pe motiv că actul prin care a fost exclus din partid ar fi unul lovit de nulitate. Bona a încercat să speculeze haosul care a fost în acele zile în UNPR, haos generat de procedura de fuziune a partidului cu PMP. Fără de folos însă.
Tribunalul Caraș-Severin i-a respins săptămâna trecută acțiunea formulată împotriva UNPR, astfel că Mihai Bona rămâne în afara Consiliului Județean și, implicit, fără funcția de vicepreședinte. Acesta mai are însă o încercare la dispoziție. Sentința instanței cărășene nu e definitivă, ea putând fi atacată cu apel.