Table inteligente și tablete școlare pentru elevii din Târnova

Aproape 80 de tablete școlare vor ajunge în perioada următoare la Primăria Târnova, urmând ca, ulterior, acestea să fie distribuite elevilor din comună.

Primăria Târnova a reușit să obțină echipamente IT în valoare de 275.000 de lei, prin Programul Operațional Competitivitate (POC), pentru dotarea școlii gimnaziale din comună. Potrivit declarațiilor viceprimarului comunei Târnova, Nicolae Dan Galben, echipamentele sunt așteptate să ajungă la Târnova fie în decembrie, fie cel târziu în ianuarie 2022.

„În acest moment, suntem în procedura de licitație pentru achiziționarea unui număr de 79 de tablete școlare, 11 laptopuri, 8 table inteligente, 8 routere și 8 videoproiectoare. Dacă nu vor exista contestații, echipamentele ar trebui să ajungă la noi până la sfârșitul lunii decembrie. Sperăm să fie așa, și Moș Crăciun să le aducă elevilor câte o tabletă, atât de necesară în această perioadă de pandemie. Cele 11 laptopuri au fost achiziționate pentru profesorii din școală, iar restul echipamentelor vor fi în folosul tuturor.”, a precizat Nicolae Dan Galben.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/