Tabere noi pentru micuții cu probleme sociale!

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret pune și anul acesta la dispoziția micuților cărășeni mai multe tabere atât în județ, cât și pe litoral. Principalii vizați sunt copiii din centrele de plasament și cei care au un handicap.

Pentru acest an, sunt diponibile o sută de locuri sociale pentru o tabără la mare. Vor fi selectați atât tinerii din centrele de plasament, cât și cei cu handicap. Criteriul pe care se va face selecția celor înscriși este rapiditatea cu care aceștia își depun cererile pentru un loc în una dintre taberele disponibile.

Dacă tinerii vor merge la mare, pentru micuții cu probleme sociale Direcția Județeană pentru Sport și Tineret pune la dispoziție alte 20 de locuri la Râul Alb. De asemenea, la toate categoriile de vârstă sunt rezervate 20 de locuri pentru însoțitorii micuților cu handicap.
În fiecare an Direcția Județeană pentru Sport și Tineret acordă tinerilor din centrele de plasament și persoanelor cu handicap un număr de locuri în tabără la mare. O sută de persoane vor merge la mare, iar 20 de copii mai mici vor merge la Râul Alb pentru că sunt mici și să nu fie probleme. Criteriul pe care ne bazăm a fost primii veniți, primii serviți, doar în condițiile în care nu au beneficiat și anul trecut de tabără. Dacă au fost anul trecut, anul acesta vor merge cei care nu au fost”, a explicat Cătălin Hogea, directorul Direcției pentru Tineret Caraș-Severin.

Cei interesați trebuie să depună dosarele la sediul Direcției. Cu toate că este puțin pentru acest județ, asta pentru că sunt mulți micuți care nu au posibilitatea de a se bucura de tabere, organizatorii fac tot ceea ce pot pentru ca măcar o mică parte dintre cei cu probleme sociale să aibă parte de o vacanță de neuitat.

De asemenea, vor fi organizate și două tabere naționale. Una dintre ele este „Tabăra de icoane pictate, măști venețiene și arte” care va avea loc la începutul lunii iulie. Participanții vor avea între zece și 35 de ani și pot aplica prin completarea formularului de pe pagina online a Direcției și a Ministerului. Atât cazarea, cât și masa vor fi asigurate, doritorii fiind nevoiți să își plătească doar transportul către locații.

Cea de-a doua tabără va fi organizată în luna august. Aceasta dispune de doar 90 de locuri pe serie, iar organizatorii așteaptă încă de pe acum formularele de înscriere.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/