Tabăra școlară de la Bogda, transferată verbal Timișului. Ionuț Stroe: „Ce minunăție de locație. Sistemul ăsta păcătos a adus-o în stadiul în care se găsește”

Se discută din nou de transferul taberei școlare de la Bogda, aflată în paragină, autorităților județene. Ministrul Tineretului și Sportului spune că susține acest transfer, iar cu resurse proprii, CJ Timiș să dezvolte acolo un centru de vacanță, de agrement și de sport. 

„Ce minunăție de locație! Este pur și simplu, din păcate, abandonată de administrația centrală de ani de zile. Sistemul ăsta păcătos, centralizarea la nivel de București a adus, iată, locații precum tabăra de la Bogda, altă dată senzațională, în stadiul în care se găsește. Există disponibilitate în a transfera acest imobil viitorului consiliu județean condus de Alin (n.r, Alin Nica, candidatul PNL la CJ Timiș) și din resurse proprii, cu bani europeni să aduceți tabăra asta, de fapt un centru de vacanță, de agrement, de informare, de consiliere, de educație non-formală, de sport. Pentru că se pot face terenuri de sport acolo, asta ar trebui să fie și ăsta e viitorul turismului de tineret.”, a spus Ionuț Stroe.

Liberalul Alin Nica spune că nu doar tabăra de la Bogda ar trebui transferată autorităților județene, ci și cele de la Chevereșu Mare și Poieni Strâmbu. Potrivit lui, pe lângă activități de recreere, acolo s-ar putea desfășura cantonamente și activități de pregătire pentru sportivi.

În mai 2019, Ministerul Tineretului și Sportului anunțase că vrea să transfere consiliilor județene din întreaga țară aproximativ 500 de astfel de tabere școlare. În Timiș, consilierii au adoptat o hotărâre, încă de atunci, cu solicitarea de trecere în proprietatea județului a taberelor școlare de la Bogda, Chevereșu Mare, Herneacova, Poieni Sat și Poieni Strâmbu.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/