
Câteva zile ne despart de vacanța de vară, atunci când se va da startul unei noi ediții TEDIS, a taberelor de suflet. Amplul proiect dorește să ajute la apropierea tinerilor din comunitățile rurale de activități recreative, care le pot dezvolta atracția și interesul pentru frumos, toleranță, împrietenire și găsirea eventualelor soluții pentru problemele celor cu nevoi.
Proiectul este inițiat de Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, cu sprijinul ATOR Banatul de Munte și al Centrului de Tineret Moniom. „Tabăra din inima satului” înseamnă mai multe tabere desfășurate în comunități rurale ale județului Caraș-Severin, iar principalii beneficiari sunt tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, copii proveniți din cazuri sociale și nu numai. Pot fi oferite ca recompensă pentru elevi cu rezultate foarte bune la învățătură, dar fără posibilități de a pleca într-o vacanță organizată.
Una dintre taberele verii va avea loc în perioada 18-22 iunie, în comuna Ticvaniu Mare, situată pe Valea Carașului. Vor fi prezenți 53 de copii din satele: Ticvaniu Mare, Secășeni, Ticvaniu Mic și Cârnecea. Instituțiile care sprijină organizarea acestei acțiuni de vacanță sunt: Primăria Comunei Ticvaniu Mare, Școală Gimnazială „Iuliu Birou”, Parohia Ortodoxă Ticvaniu Mare și Parohia Ortodoxă Secășeni.
Proiectul Episcopiei Caransebeșului, organizat sub forma unor tabere și școli de vară, înseamnă gratuități oferite copiilor care au parte de un program intensiv de activități. Pe parcursul celor cinci zile, beneficiarii vor participa la ateliere de educație pentru viață, dezvoltare personală, lucru în echipă și comunicare, jocuri, seri tematice și ateliere artistice.
În imagine: reprezentanți ai Departamentului de Tineret de la Episcopia Caransebeșului, alături de partenerii locali din Ticvaniu Mare, implicați în organizarea proiectului „Împreună pentru copiii noștri”.
Liderul PNL Reșița le transmite social-democraților că nu-și pot ascunde eșecul din alegerile care au avut loc la sfârșitul acestui an! Degeaba a câștigat PSD mai peste tot în...
Roxana Novacovici |
11 January 2026
Pășind prin zăpadă ca prin încercare: Fii și tu un pas al Ioanei spre vindecare!
Adriana Baghiu |
11 January 2026
Plecat de peste 35 de ani din țară, un bănățean își poartă dorurile prin îndepărtata Australie
Cosmin Odorescu |
10 January 2026
Situația apocaliptică din sudul Banatului Montan cauzată de căderile de arbori, continuă!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

