Suspiciuni de furt și contrabandă cu țigări într-o instituție a statului. Amplă anchetă la Vama Reșița!

Toți angajații Biroului Vamal din oraș au dat cu subsemnatul la poliție, au fost amprentați și supuși testului poligraf. Asta, după ce din depozitul instituției au dispărut peste noapte cantități impresionante de țigări.

Culmea este că la instituția în cauză ajunge marfa confiscată care a intrat în țară în condiții suspecte și se presupune că rămâne acolo până când oamenii legii decid ce trebuie făcut mai departe. Nu mică le-a fost surpriza celor care conduc instituția când, la o simplă inventariere, au văzut cantități mult mai mici decât cele evaluate inițial. Șeful Biroului Vamal, Doru Bonchiș, spune că a sesizat organele de anchetă, iar angajații au fost supuși mai multor teste pentru a se depista vinovații.

„S-au ridicat probe și așteptăm și noi informații. Au fost verificați și angajații, ca să se elimine orice suspiciune. Vom vedea cine este vinovat. Principiul acesta este: magazia e sub nasul firmei de pază, ușile sunt încuiate”, a explicat Bonchiș pentru Express de Banat.

Până una alta însă, angajații au fost supuși mai multor teste, iar procurorii urmează să-și facă datoria mai departe. Șeful Biroului Vamal însă ține să creadă că problema nu este în cadrul instituției. „Am făcut sesizarea penală și am scris clar în ea că magazia în care erau depozitate țigările este lângă ușa portarului. Nu știm cum s-a intrat, pe unde sau cine a făcut asta”, a precizat acesta.

gif card de energie dacus 1000x100

Dispariția celor peste 100 de baxuri de țigări a fost observată la vizita unui șef din Timișoara, atunci când, fiind verificate depozitele, marfa părea mult mai puțină decât cea inventariată inițial. Ancheta este însă în derulare!

Exemplele de instituții ale statului în care angajații lucrau în mod organizat în defavoarea cetățeanului se înmulțesc. Pleacă de la vameși și polițiști de frontieră, angajați ai trezoreriilor, cum este cea de la Oravița, și ajung până la primari, aflați încă pe funcții, sau vicepreședinți de consilii județene. Desigur, lista celor onești devine mult mai scurtă, în tot acest timp.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/