Suspendările din PSD Caraș-Severin, absolut firești! „Nu e normal ca unii să fie cu munca și alții cu comentariile și analizele în presă!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Președintele interimar al social-democraților cărășeni spune că suspendarea mai multor nume cu greutate în partid nu are legătură cu viitoarele alegeri din organizație, ci sunt perfect justificate de implicarea lor în campania electorală pentru alegerile parlamentare!

Silviu Hurduzeu a confirmat suspendarea pe timp de un an a mai multor membri PSD Caraș-Severin, între care Luca Mălăiescu, Ion Crina sau Gabriela Stuparu, dar spune că decizia forului de conducere al partidului e mai degrabă un fel de avertisment în contextul în care au fost și propuneri pentru adoptarea unor măsuri radicale, cum e excluderea. „A fost o ședință a organismului de conducere a PSD Caraș-Severin în care au fost discutate mai multe aspecte. Cele mai importante, spun eu, au fost cele legate de actualitatea politică județeană, mă refer la situația de la Anina și Bocșa, și măsurile luate de noi pentru a avea candidați redutabili în cele două alegeri, pe care eu cred că le putem câștiga uitându-mă și la rezultatele candidaților PSD la alegerile locale. E adevărat, au fost luate unele decizii de sancționare a unor colegi. S-au făcut chiar propuneri de excludere din PSD, dar până la urmă decizia a fost de suspendare a acestora pe o perioadă de un an. E vorba despre neimplicarea în campania electorală de la alegerile parlamentare, dublate la unii dintre ei de reacțiile avute în presă, atât în campania electorală, cât și după, prin care atacau conducerea organizației și implicit partidul, ceea ce nu era un lucru de dorit. Eu am preferat să vorbesc în cadrul organizației. Votul a fost covârșitor, au fost doar două abțineri. Eu cred și fac apel la înțelepciunea colegilor mei și cred că se pot reintegra în PSD, de ei depinde acest lucru. Bineînțeles că există și posibilitatea reducerii acestei perioade de suspendare”, a declarat președintele Hurduzeu pentru expressdebanat.ro.

Pentru că suspendarea lor din calitatea de membri PSD îi împiedică să participe la viitoarele alegeri din cadrul organizației s-a vorbit imediat despre netezirea drumului lui Silviu Hurduzeu către un mandat plin de președinte. Acesta susține însă că nu avea nevoie de așa ceva și că în niciun caz nu s-a urmărit asta prin deciziile de ieri. „Nu e absolut nicio legătură, decizia a fost aproape în unanimitate. Alegerile vor fi stabilitate de către organizația centrală, nu asta a fost motivația deciziei, e posibil ca suspendările să treacă înainte de a fi organizate alegeri în PSD Caraș-Severin. Nu e normal ca unii să fie cu munca și alții cu comentariile și analizele în presă. Ei au preferat să nu se implice în campania electorală! Am făcut nenumărate apeluri către ei, dar au fost ignorate. Corect e să se vorbească în cadrul organizației, nu în presă, e normal până la urmă să se ia o astfel de decizie”, a adăugat Silviu Hurduzeu.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Cei excluși nu se împacă deloc cu o astfel de decizie și spun că se vor adresa instanței pentru ca situația să revină șa normal. „Suntem mai mulți suspendați din partid, s-a dorit și suspendarea lui Marius Damian, doar că, în cazul lui, fiind vorba despre un parlamentar, e nevoie de decizia partidului la nivel central. Eu am înțeles că sunt acuzat că aș fi adus prejudicii de imagine partidului. Nu știu mare lucru pentru că nu am fost la această ședință, nu am fost invitat. Eu nu am adus prejudicii PSD-ului. Sigur voi contesta această decizie pentru că suspendarea o poate decide organizația locală din care faci parte, nu alte foruri ale partidului. În plus, când se iau astfel de decizii mi se pare firesc să fii de față, să te poți apăra”, a spus Ioan Crina pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/