Super parc, întins pe 4 hectare, la intrare în Oravița!

Ales de aproape 60 la sută dintre orăvițenii care s-au prezentat în 5 iunie la urne, Dumitru Ursu cere finanțare europeană pentru un proiect cu care are toate șansele să câștige aprecierea tuturor cetățenilor orașului, de la cel mai mic, la cel mai în vârstă!

Primarul Ursu a făcut ce-a făcut, dar s-a lipit mereu la fonduri, europene și guvernamentale, astfel că în Oravița lucrurile au început să miște. Mai sunt încă foarte multe de pus la punct, dar orașul, încet, încet, se apropie de ceea ce înseamnă pretențiile unui oraș civilizat în 2016. Din discuțiile avute cu cetățenii, cu copii, tineri, adulți și cei mai înaintați în vârstă, primarul a concluzionat că Oraviței îi lipsește un parc adevărat. Astfel, la intrarea în oraș, în apropierea stației de pompieri, într-o zonă dezafectată, dar suficient de aproape de cartierul de blocuri, în care spațiile verzi sunt mici și insuficiente pentru petrecerea timpului liber, administrația locală își dorește un parc. Nu unul oarecare, ci o investiție majoră, un parc întins pe 40.000 mp, care să aibă toate dotările necesare unei zone de agrement moderne.

Parcul propus de noi spre finanțare din fonduri europene cuprinde mai multe zone pentru activități și relaxare, piste de biciclete, instalații interactive, precum și zone de activități pentru toate vârstele”, a dezvăluit primarul Dumitru Ursu pentru Express de Banat. De o astfel de investiție ar urma să se bucure toată lumea, de la cei mici până la cei mai în vârstă, și asta pentru că sunt incluse în proiect echipamente pentru gimnastică în aer liber și terenuri de sport, zone de joacă pentru copii și locuri amenajate pentru jocuri de masă și șah. În același timp, va fi asigurată distracția și siguranța copiilor, dar se urmărește și un rol educativ, prin popularea parcului cu instalații interactive și panouri informative.

Latura culturală pe care o urmăresc reprezentanții administrației locale constă în crearea de spații pentru organizarea de evenimente în aer liber, amplasarea de scene și amenajarea de spații expoziționale. În ceea ce privește latura recreativă, sunt prevăzute piste pentru biciclete, zone pentru animale, zone pentru picnic, foișoare, dar și bazine cu apă și fântâni. Proiectul sună mai mult decât interesant, mai rămâne doar să fie aprobat și finanțat.

 

Foto: esibian.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/