„Sunt primării care au primit din rezerva de stat cât primește comuna Socol pentru tot anul de la Guvern”

Cu ocazia ultimei rectificări bugetare, sprijinul financiar acordat primăriilor conduse de social-democrați a lipsit cu desăvârșire. S-a întâmplat și în comuna Socol, acolo unde, în afara sumelor destinate persoanelor cu handicap, bugetul local a beneficiat de o infuzie de zero lei pentru cheltuielile de funcționare din partea Guvernului României.

„Singurii bani pe care i-am primit sunt cei 54.000 de lei pentru a acoperi obligațiile față de persoanele care fac parte dintr-o categorie specială. În rest, zero. Nu aș învinui pentru acest lucru Guvernul, ci anumite persoane care așa au crezut de cuviință la nivelul județului Caraș-Severin. Și în alte județe au fost probleme, cu diferența că fiecare primar a primit ceva. Ei bine, în Caraș-Severin, toate UAT-urile care au sprijinit candidații social-democrați la alegerile parlamentare nu au primit nimic, sigur, cu excepția acelor administrații publice locale care și-au arătat simpatia pentru PNL. Sunt primării în județ care au primit din rezerva de stat cât primește comuna Socol pentru tot anul de la Guvern. Dacă asta înseamnă normalitate… De asemenea, pentru ca lucrurile să fie și mai clare, comunități mai mici ca suprafață și populație decât cea pe care o păstoresc, au primit mult mai mult. Asta e. Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Credeam că fondul de rezervă e pentru toți cetățenii.”, a explicat primarul comunei Socol, Olghița Ghiță.

Referitor la cum va putea face față cheltuielilor până la finele anului în curs, edilul-șef social-democrat a precizat că un bun manager al banului public va căuta mereu soluții pentru a depăși toate greutățile, spre deosebire de unii colegi primari care, oricât de mulți bani ar primi de la nivel național, tot nu ar fi de ajuns:

„Cum m-am descurcat în alți ani, așa voi proceda și de acum înainte. Pot spune că închei anul fără nicio datorie. Asta înseamnă să gestionezi cu înțelepciune banul public. Datorită gradului de colectare a taxelor și impozitelor, reușim să încheiem anul cu brio, chiar dacă nu am primit niciun ban la ultima distribuire a sumelor de la București. Să vă mai spun ceva: poți să primești oricât de mulți bani, dacă nu știi să îi gestionezi, niciodată nu vor fi de ajuns”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/