Primarul Timișoarei s-a remarcat adesea, inclusiv in glumele la nivel național, ca primarul-golgheter. Chiar dacă nu întotdeauna lăsat echipele orașului pe mâna celor mai potriviți oameni, Nicolae Robu, iubește, cu siguranță, sportul. Un vis al edilului este și ridicarea a patru complexuri sportive în oraș, iar pentru două dintre ele s-a făcut un pas important.
Concret, pentru complexurile care vor fi ridicate în Calea Buziașului, acolo unde se va ridica și un stadion de 10.000 de locuri pentru fotbal și rugby, și în Calea Șagului, au fost aprobate studiile de fezabilitate, după votul consilierilor locali timișoreni. ”Imediat se trece la etapele de proiectare, cu elaborarea detaliilor de execuție și apoi vom scoate la licitație execuția în sine. Aceste complexuri sportive sunt angajate pe bani de la bugetul local, sunt obiective extrem de importante la care ținem foarte mult și nu a fost deloc ușor să le dăm viață”, a precizat Robu.
Complexurile sportive sunt, în principal, pentru cetățeni și sportul de agrement. Vor include bazine de înot acoperite și în aer liber, terenuri de tenis, dar pentru handbal, baschet și fotbal. Robu a promis patru astfel de proiecte încă din programul său electoral din 2012. După cum edilul însuși spune, nu a fost deloc ușor ca pentru trei dintre ele să se facă pașii legislativi incipienți.
Față de complexurile din Buziașului și Șagului, cel mai avansat este cel din Calea Lipovei, pentru care s-a făcut licitația și pentru execuție și se va trece în curând la treabă, după cum anunță Robu.