Sună bine, sună rău?

Ieri a avut loc şedinţa săptămânală de lucru a USL. După şedinţă, liderii Uniunii au ieşit în faţa presei, cu atât mai mult, cu cât, în 7 mai, s-a împlinit un an de la preluarea guvernării. Primul-ministru a vorbit de provocările guvernului până în 2016, an în care va face un adevărat bilanţ al mandatului guvernului său. Deocamdată, împreună cu Crin Antonescu şi liderul PC, Constantin, au punctat realizările şi nerealizările guvernamentale din anul care a trecut. Victor Ponta ne-a asigurat că echipa pe care o conduce ştie ce vrea să facă, guvernarea are o coerenţă, şi provocările sale sunt în continuare energia, cu referire la finalizarea gazoductului NABUCO, prin care se va realiza independenţa Europei faţă de gazul rusesc, şi agricultura. Deblocarea proiectelor europene, extinderea zonelor irigate, dar şi finalizarea autostrăzilor Comarnic-Braşov, Piteşti-Craiova şi centura Bucureştiului. La acest capitol, Ponta s-a arătat deosebit de neliniştit de numărul foarte mare de victime în urma accidentelor de circulaţie şi a declarat că este necesară implementarea autorităţii legii. Prevederi mai aspre pentru cei care încalcă regulile de circulaţie în trafic şi provoacă adevărate tragedii. În continuare, programele prioritare rămân energia şi agricultura, dar şi deblocarea fondurilor europene. În cabinetele Ponta 1 şi 2 au fost 42 de miniştri, unii fiind înlăturaţi din anumite motive. De incompatibilitate sau plagiat. Cel mai încercat minister a fost cel al Sănătăţii, care a avut 5 miniştri, fiind urmat de cel al Justiţiei, cu patru şefi de portofoliu. Neîmplinirile declarate ale guvernului se leagă de eşecul reducerii CAS-ului, al TVA-ului la produsele de bază şi nerezolvarea recalculării pensiilor militarilor în rezervă. Acum există însă o stabilitate politică, adică sunt condiţii mai bune de lucru, faţă de perioada războiului suspendării preşedintelui Băsescu, când bătălia dintre primul-ministru şi preşedinte, pentru reprezentarea României la instituţiile europene, era gâlceava zilnică. În tot cazul, dacă imaginea lui Ponta în Europa în vara lui 2012 era una catastrofală, acum lucrurile s-au mai calmat, nu mai suntem oaia neagră a Uniunii Europene. În plan economic, datoria externă a crescut cu două miliarde de euro, dar a crescut şi curajul unor investitori de a veni în România. Din cele spuse de cei trei lideri ai USL, nu s-a lăsat nimic să transpară că ar exista o criză majoră în Uniune şi s-ar pune vreun moment problema ruperii. Urmează un an mai greu, a spus Ponta, pentru că trebuie să ne ocupăm de regionalizare, reforma administrativă şi descentralizare. Întărirea leului în faţa monedei europene, crearea de locuri de muncă şi tot aşa. Sună bine, sună rău?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/