Cât de om bun trebuie să fii ca să iubeşti poezia, să laşi sufletul să cânte şi vocea să străbată spaţiul unei săli reci? Poate nu contează deloc, dar pentru Maria Gheorghiu e ca o marcă. A intrat în al 21-lea an de posesorat al trofeului ,,Om bun” al muzicii folk româneşti. A revenit la Reşiţa în seara această a lui Răpciune, aducând căldură nu în calorifere, ci acolo unde şi mai mult contează, în sufletele iubitorilor de muzică şi poezie împletite pe acorduri de chitară.
,,Aş vrea să vorbesc cât mai puţin, căci dacă încep să vorbesc mă emoţionez atât de tare încât nu o să pot să mai cânt şi o să fie un plâns general. Aşa că mai bine mă rezum la a cânta. Îmi sunt foarte multe chipuri cunoscute, dar şi noi. Vă muţumesc tuturor, îi mulţumesc tare mult fostei mele colege de «Mioriţa», Camelia Duca şi… înseamnă foarte mult pentru mine faptul că s-a organizat acest eveniment aici pentru că mă străduiesc de câţiva ani buni să revin acasă cu un spectacol. Iată că datorită Cameliei am putut să revin să vă ofer partea cea importantă a sufletului meu, acasă! Vă mai spun că, întâmplător sau nu, în urmă cu 19 ani, exact în urmă cu 19 ani, în această sală, pe această scenă, doar că alături de mine se afla poetul Ion Chichere, debutam cu albumul meu «Floare de Vârtej», scris pe versurile lui Ion Chichere“, a mărturisit plină de emoţie Maria Gheorghiu.
Recitalul a pornit pe ,,floare de vârtej”, dar a primit note poetice eminesciene şi răzvrătiri lirico-teatrale din creaţia lui Nichita Stănescu, într-o interpretare scenică de zile bune cu actorul Zeno Balint… şi acesta slujitor al scenei reşiţene vreme de peste 40 de ani.
Şi totul a pornit de la o dorinţă, care a devenit proiect, muncit, realizat… prin Metarsis – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană, cu sprijinul Primăriei Reșița, al Liceului de Arte ,,Sabin Păuţa” și al librăriei ,,Semn de Carte”.
,,Emoţia mea este mare. Este prima dată când o prezint pe Maria singură. Am cântat ani de zile la «Mioriţa»… ea a fost descoperită cumva de Doru Morariu, cultivată de Doru Morariu şi a crescut alături de noi, aştia mai mari. Mă uit în sală şi văd foarte mulţi prieteni. Vă mulţumesc tuturor şi vă mulţumesc fiecăruia în parte că sunteţi aici să o primim acasă, aşa cum se cuvine, pe Maria Gheorghiu“, a spus organizatorul Camelia Duca în deschiderea evenimentului.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647609132797″]
PNL se pregătește de alegeri interne după rezultatele dezastruoase de la alegerile prezidențiale și salvarea situației în ultima clipă de Ilie Bolojan. Ioan Popa mizează pe capacitatea lui Bolojan...
ISU Timiș, recomandări pentru amplasarea bradului de Crăciun
Primăria Timișoara nu mai cumpără clădirea istorică din Iosefin
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281