Studentul timișorean Goran Dejan Lolici, premiat la Concursul Național de Contrabas Performant

contrab
banner 1164 x 200 px

Tânărul student al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Goran Dejan Lolici a obținut premiul al doilea la Concursul Național de Contrabas Performant organizat de Universitatea Națională de Muzică București, în condițiile în care premiul întâi nu s-a acordat, anunță reprezentanții UVT. 

Concursul Național de Contrabas Performant a urmărit coagularea comunității de contrabasiști profesioniști din România, prin (re)activarea legăturilor dintre mentori și discipoli pe traseul: elev/student-profesor-artist instrumentist.

Goran Dejan Lolici urmează cursurile din programul de studii „Interpretare Muzicală – Instrumente” (contrabas), clasa profesorului Ion Lăcătuș. Interpretarea solistică realizată de studentul Lolici Goran Dejan poate fi audiată aici.

Recent, o altă studentă a Universității de Vest a urcat pe podium, la un concurs similar. Lázár Katalin a obținut locul întâi la prestigiosul Concurs Național de Interpretare „Eduard Caudella”. Tânăra studentă urmează cursurile din programul de studii „Interpretare Muzicală – Instrumente” (flaut), clasa profesorului Matei Ioachimescu.

Stiri Timisoara si Resita Revista Banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/