Studenții UEM, în febra examenelor

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Conform structurii școlare pe anul universitar 2012-2013, studenții Universității Eftimie Murgu Reșița au început deja perioada rezervată examenelor. Primele la rând sunt colocviile.

Odată cu sărbătoarea Sfântului Ioan, studenții reșițeni au intrat în presesiune. De luni, aceștia au început cu prima parte a sesiunii, cea a examenelor orale, sau colocvii așa cum sunt denumite academic. Așadar, vacanța de iarnă este deja uitată, iar acum toți conștiincioșii sunt cu burta pe carte.

După vacanța de iarnă, studenții au început cele două săptămâni de colocvii, presesiunea, urmând ca pe data de 21 ianuarie să înceapă sesiunea cu examenele scrise, sesiune ce va dura trei săptămâni”, declară pentru Express de Banat, Gheorghe Popovici, prorectorul universității pentru relaţia cu studenţii şi parteneriate.

La ușile universității, studenții abia s-au dezmeticit după seria de chefuri din vacanța de Crăciun și încă nu le stă gândul la examene. „Prima zi de colocvii și deja am un examen. Nici măcar nu mi-am revenit după vacanță și trebuie să mă concentrez pentru prezentare. Prea repede programată această presesiune, dar sper să fie bine”, declara un student grăbit în drumul spre sala de examen.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Alţii însă nu numai că apreciază această primă etapă de examene, dar o consideră chiar utilă. „E o idee bună presesiunea. Acum avem ocazia să întrebăm profesorii ce anume n-am înțeles din materie și în plus scăpăm de unele examene care ne-ar ocupa din timpul de învățat în sesiune”, povestește o studentă din anul III. „Astăzi e primul meu colocviu și am ceva emoții, dar nu la fel de multe ca cele din sesiune. Acum noi credem că suntem pregătite, sperăm să fie așa”, explică altă studentă pe holurile universității.

Până la sesiunea propriu-zisă mai e doar un pas. Între timp studenții își așteaptă rândul liniștiți pentru examenele orale.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/