Studenții și dascălii de la Politehnică, invitați să spună cum ar trebui să se desfășoare cursurile în noul an universitar

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Conducerea Universității Politehnica din Timișoara îi întreabă pe studenți și pe profesori cum vor să se desfășoare cursurile primului semestru din viitorul an universitar, în contextul crizei sanitare generate de coronavirus. Cursanții și dascălii își pot exprima punctul de vedere în cadrul unei consultări publice interne care se desfășoară până în luna septembrie. 

Practic, studenților și cadrelor didactice li se cere să vină cu amendamente la propunerea de desfășurare a cursurilor și seminariilor în cele 14 săptămâni de predare din primul semestru al anului universitar 2020-2021, în contextul restricțiilor impuse de coronavirus.

„Primele 5 săptămâni vom merge pe o predare exclusiv online, care înseamnă cursuri la un ritm dublu față de cum era ritmul normal. În funcție de facultate, colegii noștri vor putea veni cu niște amendamente, poate se poate organiza și un seminar, depinde de fiecare facultate. După care ne gândim la două module de câte 4 săptămâni fiecare. (…) În fiecare ar fi jumătate din anul de studiu – o jumătate de an va urma tot online partea de seminarii sau laboratoare care se pot preda online, iar cealaltă jumătate ar urma să aibă activități față în față, dar la o capacitate redusă, astfel încât să ne permită să facă aceste ore de aplicații cu distanțare socială”, a spus rectorul UPT, Florin Drăgan.

Muzeul TM

Planul transmis spre consultare studenților și cadrelor didactice include și informații cu privire la cazarea studenților în cămine. „Propunerea noastră este de a caza câte 4-5 persoane în camerele mari, cu prezența alternativă a doar 2-3 persoane în perioadele de activități. Similar, vom caza câte două persoane în camerele mici, rămânând ca programarea acestora la activitățile față în față să se facă alternativ, în vederea evitării prezenței lor simultane în cameră. Vom încerca să găsim soluții și pentru cazurile de studenți care lucrează sau au alte motive pentru care necesită o ședere mai îndelungată în cămin”, a mai spus Drăgan.

După ce consultarea internă se va fi încheiat, propunerile vor fi centralizate la nivelul Rectoratului și vor fi supuse analizei.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/