Un număr de 35 de studenții ai Universității Eftimie Murgu își vor face experiență în domeniu încă de la începutul facultății. De astăzi începând, studenții vor începe practica de specialitate în cadrul Instituției Prefectului Caraș-Severin.
Un parteneriat între Instituția Prefectului Caraș-Severin și Universitatea Eftimie Murgu a determinat ca studenții de la Drept European și Internațional să petreacă în fiecare joi câteva ore în cadrul Prefecturii pe toată perioada anului universitar.
La aproape trei săptămâni de la începerea anului universitar, un grup de 35 de studenți în anul întâi vor călca astăzi în Instituția Prefectului. Împărțiți pe grupe, aceștia vor fi prezenți la Serviciul Afaceri Europene și Serviciul Dezvoltare Economică și Conducerea Serviciilor Publice Deconcentrate. Ziua de joi a întregului an universitar a fost stabilită ca zi de practică.
Părerea tinerilor studenți a fost mai mult decât bună despre oportunitatea oferită prin colaborarea celor două instituții. Aceștia s-au arătat dornici să afle cât mai multe despre cum funcționează instituția care reprezintă guvernul în teritoriu. Prefectul județului, Silviu Hurduzeu, le-a urat succes studenților și și-a exprimat interesul pentru o viitoare posibilă colaborare cu cei care vor alege o carieră în domeniul administrației publice.