„Studenții” de la UVT au încă dificultăți în examenele din Divizia A1

Voleibaliștii de la Universitatea Timișoara au consemnat un meci pierdut și în runda a treia a campionatului masculin. De data aceasta, cu 3-0 acasă cu Arcada Galați, un adversar dificil, în fața căruia bănățenii s-au aflat la conducere la debutul ultimului set.

Per total, gălățenii au avut o viață ușoară, mai ales că au terminat meciul în 65 de minute de joc efectiv. Primul set a revenit moldovenilor cu 25-14, iar al doilea, cu 25-11. În setul trei, CSU UVT Timișoara a condus cu 9-5, dar valoarea arcadei și-a spus cuvântul și oaspeții au revenit și au luat setul trei cu 25-18. Deocamdată, după primele trei etape, formația timișoreană are un singur set câștigat și 0 puncte, dar a jucat cu echipele bune din Zalău, Baia Mare și Galați. Presiune însă nu există, deoarece prima ligă are sezonul acesta doar zece echipe și nimeni nu va retrograda.

Etapa viitoare, Universitatea are o deplasare la Craiova, programată vineri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/