Ultima listă a zonelor cu risc epidemiologic ridicat, intrată în vigoare în 29 august 2020, cuprinde și Republica Moldova, cu o rată de incidență, cumulată la 100.000 de locuitori, de 143.9 cazuri de coronavirus. Toți cei care vin din țările aflate pe lista publicată de Institutul Național de Sănătate Publică trebuie să stea în izolare timp de 14 zile. Reprezentanții studenților basarabeni spun că cei care studiază în țara noastră sunt exceptați de la această măsură.
Vicepreședintele Organizației Studenților Basarabeni din Timișoara spune că tinerii trebuie să prezinte anumite documente la vamă, iar în acest fel nu vor fi nevoiți să stea în izolare în România, timp de două săptămâni. Depinde însă și de vameș, susțin reprezentanții organizației.
„Cu studenții situația este mai lejeră pentru că, la trecerea frontierei, este specificat că studenții sau bobocii, care deja au carnet de student, permis de ședere, legitimație sau au fost admiși și au scrisoare de la Ministerul Educației, trec vama fără a sta în izolare. Dar depinde și de dispoziția vameșului. Dacă vameșul spune că nu, atunci nu trec. Au pățit unii colegi de-ai mei care, deși au arătat că au toate actele în regulă, pur și simplu nu le-a permis să intre în țară. Vorbesc de vameșii din România, pentru că la ei apar probleme. Persoanele întoarse erau un boboc și doi studenți care deja sunt în anul II. Studenții au reușit, a doua zi, să vină în țară fără probleme, dar bobocul nu a mai putut. Sperăm că nu se va mai repeta pentru că începând de mâine, vineri, încep cazările la UPT și vor fi fluxuri mari de basarabeni care vin săptămâna viitoare și dorim să evităm astfel de situații.”, a explicat, pentru Express de Banat, Vlad Mereneanu, vicepreședintele Organizației Studenților Basarabeni din Timișoara.
Tinerii din Republica Moldova care învață în țara noastră au parte și de beneficii. „Studenții admiși ca români de pretutindeni în Timișoara, la buget, au căminul gratuit pe toți anii de studiu, iar dacă sunt bursieri, primesc și un al tip de bursă de la Ministerul Educației. Pentru ciclul licență este 65 de euro, iar la pentru studiile postuniversitare, adică masterat, este 75 de euro.”, a mai explicat Vlad Mereneanu.
În jur de 1.000 de tineri din Republica Moldova studiază în Timișoara.