Străzile din Padina Matei şi Gârnic au nevoie de încă un an pentru a fi modernizate

O infrastructură modernă reprezintă cartea de vizită a oricărei comunități și reflectă gradul de civilizație al acesteia. Realizarea unui astfel de obiectiv implică o activitate asiduă care de multe ori întâmpină dificultăți cum ar fi: documentație stufoasă, organizare de licitații, condiții meteo nefavorabile, context pandemic etc. Se-ntâmplă și în comuna Gârnic.

Edilul micuței așezări din proximitatea orașului Moldova Nouă, Nicolae Tismănariu, a accesat mai multe proiecte cu fonduri europene în vederea îmbunătățirii condițiilor de trăi și transformarea UAT-ului pe care-l conduce într-un punct de atracție pentru turiști. Astfel, cu ocazia ședinței extraordinare a Consiliului Local, de la începutul acestei săptămâni, primarul a propus un proiect de hotărâre prin care solicită prelungirea scrisorii de garanție pentru proiectul de infrastructură „Modernizare străzi în comuna Gârnic”, un proiect în valoare de aproape 4 milioane de lei prin AFIR.

Întrucât obiectivul a depășit termenul de finalizare, edilul-șef a considerat necesar solicitarea prelungii cu încă un an a acestuia. Termenul de prelungire era necesar, deoarece lucrările sunt finalizate doar în proporție de 25%, acestea fiind sistate în prezent din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Pentru realizarea unui lucru de calitate e nevoie de răbdare. Tocmai de aceea, această prelungire ne asigură oportunitatea de a realiza o lucrare durabilă de care cetățenii comunei să se poată bucura, nicidecum să ne trezim cu situația în care nici bine nu s-a făcut recepția, că au și apărut probleme structurale.”, a explicat șeful administrației publice locale din Clisura Dunării.

Sursa foto principal: digi24.ro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/