Executivul analizează tot felul de variante prin care să crească încasările în bugetul orașului și să depășească perioada de criză financiară. Astfel că măsurile sunt luate din timp.
Aleșii locali ai municipiului, la propunerea Primăriei Caransebeș, au aprobat o lege locală prin care să stabilească impozitele și taxele locale din 2015. Potrivit oficialilor care conduc orașul, la anul, acestea nu vor suferi nicio modificare.
„Ca în fiecare an, Consiliul Local a aprobat propunerea Primăriei pentru 2015, ca impozitele și taxele să fie la nivelul celor din 2014, fără să se majoreze. În acest sens, ne păstrăm trendul pe care îl avem de a colecta impozite mici într-o bază cât mai largă și a înregistra cât mai puțini datornici la bugetul local. În situația în care există criză economică și există probleme financiare, era clar că nu ne dorim majorarea impozitelor și a taxelor locale. Ne dorim această colectare amplă, neînregistrarea de datornici și pentru a ajuta contribuabilii din Caransebeș”, a spus Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeș.