Strașnic neamul meu care va cânta la unison cu Bucovina, la Gugulan Rock

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Au fost așteptați și revin, după 6 ani. Acordurile celor de la Bucovina vor răsuna în această vară, în Caransebeș.

După o perioadă grea și prea lungă de așteptare, festivalurile ne bat iarăși la ușă. Cu toate măsurile de protecție luate, evenimentele se reîntorc în viața noastră, concertele fiind poate cele mai așteptate de toți. Și cum altfel să debutezi în forță, decât cu cele mai tari trupe de rock, care anunță show-uri incendiare, într-o vară de neuitat.

Celebra trupă de folk metal tradițional din România, înființată în anul 2000, se reîntoarce după 6 ani la Gugulan Rock Open Air Festival, pentru a cânta și încânta iubitorii genului. Cea de-a 7-a ediție a festivalului de muzică în aer liber „Gugulan Rock Open Air Festival” va fi  organizată în perioada 13-15 august 2021. Locația festivalului este la fel ca cea din 2019, în zona Valea Cenchi, strada Acces Cartier Teiuș din Caransebeș și oferă un spațiu mai larg atât pentru campare cât și pentru concursuri și scenă. Și cum la un așa festival nu poți să nu imortalizezi cele mai frumoase momente, locația oferă o panoramă deosebită asupra orașului și a zonei înconjurătoare – Ținutul Gugulanilor. Așa că nu uita să încarci și bateriile aparatului foto.

Pe lângă concertele extraordinare, iubitorii de aer curat și drumeții se pot încumeta la traseele marcate din zona munților Semenic și Țarcu, dar nici pasionații de istorie nu sunt uitați și sunt invitați să viziteze ruinele așezării romane de la Tibiscum. Pentru cei care vor dori să vină cu cortul, camparea este gratuită și vor avea la dispoziție o zonă amenajată pentru servirea mesei, băuturi reci, dușuri și toalete. Cei din Caransebeș pot ajunge în doar 25 de minute de mers pe jos, dar dacă nu ești pasionat de mișcare, microbuzele puse la dispoziție îți vor fi de mare ajutor.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Lista cu formațiile participante vor fi comunicate în următoarea perioadă, în momentul actual așteptându-se confirmarea din partea acestora. Mai multe detalii, dar și programul complet vor fi anunțate pe pagina de Facebook Gugulan Rock https://www.facebook.com/gugulanrock. Biletele achiziționate pentru festivalul care trebuia să aibă loc anul trecut vor rămâne valabile, iar pentru cei care s-au hotărât acum, pot cumpăra biletele, accesând linkul https://www.iabilet.ro/bilete-gugulan-rock-open-air-festival-62891/.

Autor: Iulia Vlad

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/