STOP prejudecăților! Comunitatea din Mociur, „salvată” de stereotipuri prin arta vizuală

50 de tineri din 5 țări europene vin în Caraș-Severin pentru a face cunoștință cu oamenii din județ și pentru a pune capăt ideilor preconcepute legate de comunitatea din Mociur.

Asociația Nevo Parudimos din Reșița, împreună cu 4 parteneri din Grecia, Italia, Macedonia și Lituania desfășoară un proiect finanțat de Programul Erasmus+.

Proiectul „Come to know us” se desfășoară în perioada 1-12 iulie și adună 50 de tineri din 5 țări. Tinerii participanți la acest proiect au vârste cuprinse intre 16 și 25 de ani. Prima parte a acestui schimb de tineri se desfășoară în Tabăra Marabu din Milcoveni, comuna Berliște, iar în ultimele 6 zile, cei 50 de tineri vor sta la Reșița.

„Come to know us” este un schimb de tineri care implică 50 de tineri romi și non-romi din 5 țări care, în decurs de 12 zile, vor crea diferite activități în orașul Reșița care să arate populației orașului imaginea reală a oamenilor care trăiesc în Mociur, activități care vor implica tinerii din comunitate.

Scopul schimbului este de a combate prejudecățile și stereotipurile pe care populația din Reșița le are despre comunitatea din Mociur, folosind artele vizuale.

Obiectivele acestui proiect sunt:

– crearea unui spațiu sigur, unde 50 de tineri se pot exprima și pot împărtăși propriile experiențe prin diferite tipuri de artă;
– îmbunătățirea cunoștințelor despre combaterea prejudecăților și stereotipurilor a 50 de tineri;
– sporirea cunoștințelor celor 50 de participanți despre cultura romilor din diferite țări europene;
– să arate populației din Reșița realitatea despre comunitatea Mociur;
– să sporească cunoștințele a 50 de participanți despre cum să folosească artele vizuale în combaterea prejudecăților și a stereotipurilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/