Când totul părea a se ruina în Valea Domanului, patronul Metalului a lăsat de la el şi a trecut peste motivele care au dus la ruptura relaţiei cu primarul Mihai Stepanescu. De altfel, nici unul, nici celălalt nu ar prea fi avut altă variantă.
Incertitudinile de la începutul săptămânii par să se risipească dintr-odată din curtea Stadionului „Mircea Chivu”. Cel puţin aşa susţine patronul rosso-nerilor, Cătălin Rufă, care a declarat pentru expressdebanat.ro că lucrurile au revenit la normal, că toată lumea şi-ar fi dat seama că interesul e unul comun şi că trebuie să înceteze orice neînţelegeri. „Am vorbit şi cu Dorinel, şi cu domnul primar, m-am întâlnit şi cu Adi Ciocan. Voi vorbi şi cu Daniel Opriţa. M-a sunat domnul primar, m-a asigurat că echipa va beneficia în continuare de finanţare şi că mă va ajuta să facem performanţă. Din punctul meu de vedere, totul este în regulă, nu e nicio problemă. Cred că toată lumea a înţeles că acele discuţii care au apărut la un moment dat nu fac bine nimănui, de fapt s-a şi văzut asta, pentru că din acel moment echipa a avut un uşor declin. Săptămâna viitoare, cel mai probabil, ajung şi eu la Reşiţa. Până atunci e acolo Dorinel Munteanu, care se ocupă de tot ce e nevoie. Va ajunge zilele astea şi Jean Turmacu”, a afirmat Rufă.
Patronul Metalului a mai afirmat că a avut deja unele discuţii cu Cristi Bobar, pe care încearcă să-l convingă să revină în Valea Domanului, dar e foarte încântat şi de faptul că Sorin Frunzăverde a anunţat implicarea Consiliului Judeţean în finanţarea echipei. Rufă e convins că promovarea devine un vis tot mai aproape de realitate în astfel de condiţii. Totodată, a ţinut să-i liniştească pe fanii înfierbântaţi ai rosso-nerilor, care s-au grăbit să-i ceară plecarea de la echipă după ce au aflat de nemulţumirile lui Sorin Ciobanu şi despre intenţiile lui de a se despărţi de Reşiţa. „Noi începem să aducem jucători, nu să îi punem pe liber. Am renunţat la jucătorii care au evoluat foarte puţin sau deloc. Nu am cedat jucători de bază. Singurul care a plecat de la echipă e Mădălin Ciucă. Lui îi expirase contractul şi nu puteam să ne opunem, probabil, uneia din ultimele lui şanse de a juca la Liga I şi de a câştiga nişte bani. Cu Ciobanu lucrurile sunt foarte simple. Până în 15 decembrie, clubul trebuia să-şi exprime opţiunea pentru încă doi ani de contract. Pe 7 decembrie, Jean Turmacu i-a trimis scrisoare pentru prelungirea contractului, aşa că e jucătorul Reşiţei şi aşa va rămâne. Există confirmarea de la poştă, nu poate fi jucător liber. El va fi amendat pentru că nu s-a prezentat la reunirea lotului”, a mai spus Rufă.
Deputatul USR de Timiș, Cătălin Drulă, a ironizat în plenul Parlamentului, unde Guvernul Ciolacu 2 a pimit votul de învestitură. „Dumneavoastră într-o postare și într-un rar moment de sinceritate...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
“maestre fuchs” ai legatura…
Mesajul lui Nuland a fost: «Oameni buni, jucaţi la liga pe care o puteţi juca!