Au încercat să-i fure statului bugetul Reşiței pe doi ani! Tupeul infractorilor în costum nu are limite!

Procurorii anticorupţie şi judecătorii care i-au condamnat la închisoare în procesul de fond pe foştii directori ai UCM Reşiţa au rămas muţi de uimire când au constatat cât de mult au întins aceştia coarda.

 

Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda nu au avut nicio limită în tentativa lor de a se îmbogăţi peste noapte. Cel puţin aşa reiese din dosarele penale în care aceştia sunt acuzaţi că au devalizat uzina reşiţeană şi că au încercat, în complicitate cu alţi infractori cu mănuşi albe, să păcălească statul român cu fabuloasa sumă de 60 de milioane de euro. Reacţiile şi constatările procurorilor sau magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 sunt  mai mult decât elocvente în acest sens.

gif card de energie dacus 1000x100

În privința infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților Said Baaklini, Adrian Chebuţiu și Adrian Preda, instanţa apreciază că „acestea prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, având în vedere importanţa valorilor sociale lezate, complexitatea manoperelor utilizate pentru îndeplinirea rezoluţiei infracţionale, dar şi urmările care se puteau produce în situația în care organele de urmărire penală nu ar fi intervenit”.

Pentru a arăta exact adevărata dimensiune a prejudiciului pe care l-ar fi creat statului dacă nu ar fi fost prinşi la timp de DNA, instanţa a făcut o comparaţie care ne lipseşte de orice alte comentarii: „Ceea ce conferă în primul rând un grad foarte mare de gravitate infracțiunilor comise de inculpați este valoarea enormă a prejudiciului care putea fi cauzat bugetului general consolidat al statului prin schema infracțională dedusă judecății, de aproximativ 60 milioane euro, comparabilă cu bugetul anual al unui municipiu reședință de județ. Pentru a realiza o comparație în acest sens, Municipiul Reșița a beneficiat în anul 2010, când s-au comis faptele deduse judecății, de un buget total de 133.373.620 lei, adică aproximativ 31 milioane euro, deci de aproape două ori mai puțin decât prejudiciul pe care inculpații l-ar fi cauzat statului în situația în care și-ar fi îndeplinit rezoluția infracțională”.

Muzeul TM

Comments

  1. avocatul de serviciu says:

    ceva normal in aceasta minunata tara! anormal este daca nu a incercat sa fure nimic.normalul s-a transformat in anormal!

  2. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    Ce au facut consiliul de administratie? Al ucmr-ului?BA DOMNI PROCURORI,JUDECATORI, SRI-ISTI, SPP-ISTI, de la doi si un sfert,si de la celelalte servicii,ca tot avem buget pe masura, pt voi, ca noi muritori de rand,sa DORMIM LINISTITI……NU CRED CA A-TI DORMIT,TOTI,IMPREUNA CU NOI,DAR MAI EXTINDETI CERCETARILE, CA CINE DRACU CONTROLA PE DIRECTORI,aaaaaaaaaaaaaa……,poate treceti la B MACAR MARE ,DE TIPAR,CA NU DORMITI, CA NOI MURITORII.POATE IASA CEVA, VREUN MIEL ,VINE PASTILE………PS.scuzati pe ,,BA!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/