Stepanescu își dorește echipă de Liga a II-a și la anul în Valea Domanului. Vezi ce a declarat!

Întrucât contractul cu finanțatorul Cătălin Rufă se apropie de final, reprezentanții administrației publice locale vor înființa o comisie de analiză, care va avea rolul de a studia documentul existent în momentul de față, pentru a vedea cum poate fi continuată colaborarea pe viitor. Acest lucru este posibil, dar cu susținere financiară!  

Subiectul „Metalul” a fost dezbătut la cel mai recent plen al Consiliului Local Reșița. Deși nu în detaliu, consilierii au primit în mape câte o informare pe această temă și au decis ca într-una dintre ședințele următoare să supună la vot un proiect de hotărâre prin care să finanțeze grupele de copii. În ce privește echipa „mare”, primarul invită la pace și explică faptul că intenția administrației locale nu este de a desființa echipa, ci de a căuta și alte variante de finanțare.

„O comisie din Consiliul Local va lua act de contractul existent între Consiliul Local Reșița, respectiv acționarul majoritar Cătălin Rufă, existând mai multe posibilități. Domnul Rufă să ia mai multe acțiuni, dacă dorește să plătească și partea primăriei, primăria asigurând baza materială, plata copiilor. Nu mai e mult până se termină acest campionat însă, iar acel contract e nevoie să fie revizuit, reanalizat. Reșița poate să aibă echipă în Divizia B la anul, chiar și în A, dar e nevoie de bani. Am sperat, la fel ca toată lumea, ca și alții să vină alături de Primăria Reșița. Sunt fotbaliști de renume, care au făcut declarații că vor susține financiar echipa. Au venit?! Instituții publice județene! Au venit?! Este destul de greu să faci performanță pe termen lung, fără orizont. Noi am asigurat baza, am susținut cele 5 grupe de copii, plăți sută la sută făcute de noi. Ce să mai plătim!? Nu putem să susținem la un nivel superior și oricum o echipă de Divizia B. Reșița și județul merită o echipă de Divizia B cu sediul la noi, dar la finele campionatului vom vedea cu ce partener avem de a face, pentru că nu putem doar noi. Voi discuta din nou și cu Consiliul Județean, și cu Dorinel Munteanu, care mereu a spus că ne va susține, dar e nevoie de un alt tip de implicare. Îmi doresc ca în viitor să existe echipă de B la Reșița cu susținerea primăriei, dar nu doar cu susținerea primăriei”, a declarat primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, în urma ședinței de Consiliu Local care a avut loc marți, la Reșița.

Comments

  1. resitean says:

    vorbe goale…. dupa valul de voturi si reactii negative la adresa sa privind clubul de fotbal….

  2. GRN says:

    Primaria si CL au sustinut si vor sustine CSM Resita. Multumim !

  3. P.F. says:

    VORBE ABSOLUT GOALE FARA NICIO ACOPERIRE!!!!!! SUNTEM SATUI DE VORBE CARE SA DEA BINE LA CEI CE NU-L CUNOSC PE ACEST OM CU MINIM 200 DE FETE. VREM FAPTE REALE NU VORBE . DE VORBELE SALE DE ACEST FEL, NE-AM SATURAT IN ULTIMII 7 ANI SI INCEARCA SA NE ABUREASCA IN CONTINUARE.ALESII NOSTRI TREBUIE SA FIE JUDECATI DE CATRE ALEGATORI DUPA FAPTELE , REALIZARILE , MINCIUNILE SI VORBELE GOALE CA IN SITUATIA DE FATA.NE TOT FLUTURA PE LA OCHI CAT DE BINE TRAIM NOI SUB OBLADUIREA LUI CA PRIMAR.SA FIM SERIOSI SI SA TRANSAM ODATA PENTRU TOTDEAUNA CU ACESTI ORATORI DE CURSA LUNGA CARE NU-SI URMARESC DECAT INAVUTIREA PERSONALA.RESITA SI IN GENERAL JUDETUL NOSTRU ESTE UNUL DIN CELE MAI SARACACIOASE DIN ROMANIA. CA UN PARADOX ERAM FRUNCEA TARII IN INDUSTRIA GREA. ACUM VAI DE NOI CUM AM AJUNS CU ACESTI CONDUCATORI IN FRUNTEA OBSTII!NE ASIGURA CA ECHIPA MERE MAI DEPARTE SI CA TOTUL VA FI PUTIN MAI ROZ DECAT A FOST PANA ACUM. DAR PANA ACUM CINE L-A IMPIEDICAT SA SE TINA DE PROMISIUNEA FACUTA ATUNCI CAND A ADUSO PE ECHIPA AICI. S. FRUNZAVERDE ESTE UN ALT PALAVRAGIU CARE PROMITE CATE-N LUNA SI-N STELE PENTRU A FI REALES.PERSONAL NU MAI CRED IN EI ,IN ACESTI OAMENI CARE NU AU NIMIC DE-A FACE CU PROSPERITATEA SI BINELE ACESUI JUDET.AM AVUT SANSA SA PROMOVAM ANUL ACESTA DAR CUM PRIMARUL NOSTRU CONDUCE RESITA SI LOCUIESTE IN TIMISOARA, INCLIN SA CRED CA A FACUTO CU BUNA STIINTA SA O OPREASCA DIN PARCUSUL SI AVANTUL PE CARE-L LUASE ECHIPA LA UN MOMENT DAT. ASTA CRED EU SI VA ROG SA NU MA INJURATI PREA TARE .CONSTITUTIA ROMANIEI GARANTEAZA DREPTUL LA GANDIRE , LA EXPRIMARE, LA A CRITICA SAU A LAUDA POLITICIENI IN LIMITA BUNULUI SIMT, LA AI VOTA ASA CUM CREDE FIECARE DE CUVINTA .

  4. metalulsaga parte 3 says:

    CONTRACT DE ASOCIERE IN PARTICIPAŢIUNE/2013
    1.MUNICIPIUL REŞIŢA – Stepanescu 2.SC CS METALUL REŞIŢA
    SA – Turmacu 3. AS DAMILA MACIUCA – Rufă
    ………………………………………………………
    3. DURATA CONTRACTULUI
    3.1. Prezentul contract de asociere se încheie pe o perioadă de 49 de ani, începând cu data semnării sale.

  5. metalulsaga parte 8 says:

    Stepanescu a zis: “Reșița poate să aibă echipă în Divizia B la anul, chiar și în A,….” Cenuşă-n cap! Diviziile A şi B nu există! Doar ligile I şi II.

  6. COSMIN says:

    p .r are dreptate , acest primar s a milogit de rufa 2 luni sa i aduca echipa ca el da bani , face etc si acum da bir cu fugitii , el confunda fotbalul cu mizeria de la primarie , IN FOTBAL TREBUIE INVESTITI BANI MULTI DRAGA PRIMAR , NU EXISTA BUGET IN FOTBAL DACA VREI PERFORMANTA , STIAI DE LA INCEPUT CA RUFA N ARE BANI !!!!

    P.S – MANC CITY INVESTESTE DE CEVA ANI MILIOANE DE EURO SI A CASTIGAT DOAR 2 CAMPIONATE !!!!!!!!!!

  7. metalulsaga parte 8 says:

    Cu 12 miliarde pe sezon, FCM Şcolar Reşiţa cu Roco Sandu antrenor, cu Zimmermann, Breşneni, Vaştag, Vădrariu, Cheda, Szijj, Staicu, C. Doană, Potocianu era azi în liga a 2-a, cu mult peste FC Caransebeş. Aveam rossoneri nu mercenari, aveam galerie, aveam spectatori, aveam linişte, aveam speranţe. Azi n-avem decât praf în ochi!

  8. resitean says:

    asta are glume in program….. auzi tu echipa vastag vadrariu casi doana…. vastag nu prinde echipa in liga a 4 a constanta la viitorul 2… bresneni 32-33 de ani…. cheda jucator de liga a 3 a ultimele locuri…szijj cu calitati dar nnu de liga 2 a….vadrariu unde mai joaca la nunti? daca nu gresesc e undeva in austria in ligile inferioare a 4a a 5 a …. si ce ai enumerat tu aici sunt 9 jucatori?? pana la 22 cati e nevoie intr-un lot unde sunt? echipa asta nu ar aduna 10 pct in tot campionatul ligii a 2 a..fotbalul e usor pe playstation si de pe laptop

  9. Suporter says:

    p.f. are dreptate . nu m-am gandit la asta varianta. ruptura dintre rufa si stepanescu a inceput cand era echipa pe primul loc.bravo esti destept!

  10. Suporter says:

    Rufa lasa dracului comenturile pe aici si mergi la munca

  11. resitean says:

    gandire romaneasca…. rufa sta toata ziua si citeste si comenteaza pe express ca nu are ce face….ne meritam soarta cu varf si indesat

  12. Suporter says:

    Tu Dani Stanciu ai mai mult timp de comentat

  13. Dragos says:

    Bine ca loviti tot in cei care se straduiesc sa sustina acest sport cu traditie in Resita si care, sa nu uitam, a oferit multi fotbalisti de renume national chiar international. Primaria Resita nu a lasat sa moara traditia fotbalistica in Resita. Altii ce au facut? Voi ce faceti!? Stati pe net toata ziua si comentati ca babele la barfa.

  14. COSMIN says:

    PT DRAGOS
    BA BAIATULE HABAR N AI , PRIMARIA SPRIJINA CENTRUL DE COPII CARE NU A SCOS NICI IN FOTBALIST IN ULTIMII 7 ANI…..
    STEPANESCU SA SE UITE LA OLGUTA A FACUT UN STADION PT LIGA 1, MAI FACE UNUL DE 100 MIL EURO SAU CEA DIN TG MURES CARE A AJUNS LA TITLU…
    UNDE SE DUC BANII PRIMARIEI , SA IASA PRIMARU SA ZICA CE PERFORMANTE A REALIZAT CU COPII!!!!
    NOROC CU RUFA CA ALTFEL N O SA MAI VEDEM FORBAL IN URMATORII 10 ANI…
    CAT DESPRE JUCATORII LOCALI ZERO BARAT , NU FAC FATA NICI IN LIGA 4 …
    EI JOACA LA FUTSAL IARBA NU E PRENTRU EI !!!!!!

  15. rosca says:

    nu facem o statuie lu rufa asta ? macar vreo 10 m sa aibe la ce valoare are amaratu ala.

  16. dan says:

    Rufa e un tepar si un sarlatan. Sa platesca baietilor salariile restante patronul asta de carton. In toata aceasta perioada doar primaria a sustinut echipa. Asta nu mai are curajul sa apara in fata resitenilor, numai comenteaza pe net. Indiferent cati ziaristi cumperi, esti un om fara onoare patronule Rufa.

  17. tribuna says:

    Ceea ce se intampla in acest moment demonstreaza ca viitorul echipei din Valea Domanului depinde de parteneri seriosi care urmaresc sa faca performanta si nu doar interesul propriu, si de implicarea celor care mai cred in renasterea unor valori ale Resitei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/