Ștefan Isac, la ceas aniversar! Aproape 50 de ani, în slujba culturii

casa alex online 28 febr 2025 (2)

Solistul de muzică populară Ștefan Isac a fost distins cu diploma de cetățean de onoare al Caransebeșului, în cadru festiv, în plenul ședinței Consiliului Local, pentru merite deosebite și întreaga activitate pusă în slujba promovării tradiției și culturii bănățene.

Cu emoții în glas și lacrimi pe obraz, artistul Ștefan Isac a declarat că această distincție la fi pusă la loc de cinste alături de diplomele primite din țară și străinătate.

Dintre toate distincțiile primite de-a lungul vieții, patru sunt cele mai importante pentru mine: această diplomă primită azi de la dumneavoastră, pentru care vă mulțumesc, apoi diploma de Senior al Culturii Cărășene acordată de Ministerul Culturii, Diploma de Excelență a Televiziunii Române, când am sărbătorit 50 de ani la TVR și distincția acordată de Episcopia Caransebeșului, semnată de PS Lucian. Mulțumesc încă o dată pentru această oroare! Vă spun sincer, în cei 47 de ani pe care i-am pus în slujba muzicii populare pe limba mea a fost Caransebeșul!”, a declarat renumitul cântăreț, Ștefan Isac, cel care recent a semnat și volumul său biografic, despre viața și activitatea sa.

express dri startup cs (1000 x 200 px) v3


untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/