Statul român nu face nimic pentru cei din diaspora! „Cum ne asigurăm că au copii care știu limba română?”

radu mihail usr (6)
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Interesul statului român pentru cei plecați în străinătate este extrem de redus, atrage atenția Radu Mihail, senator USR pentru diaspora. Nimeni nu pune accent pe educația copiilor din familiile de români. În eventualitatea în care aceste familii s-ar întoarce în țară, cât de bine ar cunoaște copiii lor limba română astfel încât să își poată continua studiile în România și să se poată descurca aici? 

Este îngrijorător cât de puțină atenție acordă statul român familiilor cu copii plecate peste granițe. Nu există cifre exacte privind numărul celor plecați, așa că nici investițiile nu pot fi calculate bazându-se pe realitate.

„Situația rămâne aceeași: interesul statului român pentru cei plecați este extrem de redus pentru a-i ajuta să continue să se simtă români, să își ducă copiii la studii în limba română, să fie pregătiți dacă cândva vor avea posibilitatea să vină în țară, să se întoarcă în condiții bune. Lucrurile acestea se mișcă greu din punct de vedere guvernamental. Continuăm să tratăm diaspora ca pe o anexă undeva departe, unde aruncăm câțiva bănuți pe proiecte insignifiante culturale.”, explică Radu Mihail, liderul senatorilor USR și parlamentar pentru diaspora.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Mihail consideră că diaspora ar trebui tratată la nivelul la care alte țări vecine o fac, cu investiții masive, „nu cu picături aruncate”, și cu priorități foarte clare, prima fiind limba română. „Am propus la buget să alocăm bani substanțial pentru ca majoritatea copiilor din familiile române din afara țării să învețe limba română. În ziua de astăzi sunt în jur de 14.000-15.000 de copii români încadrați în programul de învățare a limbii române pe care îl oferă statul român în afara granițelor. Programul este foarte șubred pentru că este vechi de zeci de ani. Nu avem un plan clar al institutului limbii române, al Ministerului Educației, privind numărul de copii pe care vrem să îi învățăm limba română. Să zicem că sunt 14.000-15.000 astăzi. Câți vrem să avem anul viitor, câți peste 2 ani?”, spune Mihail, care atrage atenția că, dacă România va reuși la un moment dat să îi determine pe cei plecați să se întoarcă, se va pune întrebarea: cum ne asigurăm că au copii care știu limba română?

Senatorul spune că USR a reușit să treacă în Parlament legislație care asigură celor care se întorc clase pregătitoare pentru integrare în sistemul de educație românesc. „Așteptăm să vedem cum este aplicată legea pe care am propus-o. Ne vom lupta ca și în legile Educației care sunt pe punctul de a fi lansate în Parlament să fie inclusă această prevedere și să avem sprijin pentru copiii din afara țării.”, a mai declarat Radu Mihail într-o recentă vizită la Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/