Statul comunist român, un stat CRIMINAL! Noi schelete umane descoperite la Caransebeș

A doua etapă de săpături în zona Cercului Militar din Caransebeș a scos la iveală alte trei schelete umane, care cel mai probabil au dispărut în anii 1949-1950, când la Caransebeș a funcționat un comandament unic în Banat, coordonat de anchetatori ai Securității, trupe de securitate și de Miliție care au acționat împotriva partizanilor și a susținătorilor lor, în special țărani din satele bănățene bănuiți că-i sprijină pe partizani și chiar ar fi știut unde se află ascunși.

În acea perioadă zeci de țărani care au fost arestați în urma anchetelor începând cu ianuarie 1949 nu s-au mai întors acasă, ne precizează Marius Oprea din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Noi bănuim că se află aici în acest triunghi al morții, cum bine l-a numit colegul meu Gheorghe Petrov. Cele 4 schelete de rândul trecut s-a stabilit că sunt de natură umană. Nu avem de ce deocamdată în acest stadiu al cercetărilor să solicităm probe ADN pentru că încă nu avem stabilită o listă finală a persoanelor dispărute, nu avem cu ce să le comparăm practic în momentul de față. Este o cercetare de arhivă în urma căreia am stabilit deja numele a 19 ofițeri și subofițeri de Securitate care au lucrat în cadrul acestui Comandament Unic și s-au remarcat în aceste acțiuni, așa cum o specifică documentele din arhiva acestui Comandament”, ne-a declarat Marius Oprea.

Aceste cercetări vor fi continuate cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, care va efectua cercetarea arheologică, dar mai important cercetarea de arhivă ce va fi pusă la dispoziția procurorului militar Radu Ilina, care se ocupă de acest dosar deschis. Din cele 19 persoane care s-au ocupat de Comandamentul Unic al securității, cei care mai sunt în viață vor fi invitați la declarații.

Campania de săpături se va derula până la sfârșitul săptămânii pentru acest an, după care activitatea de cercetare se va relua anul viitor. În urma acestor investigații, arheologii și istoricii speră să redea familiilor trupurile partizanilor morți în acele circumstanțe, pentru a fi îngropate creștinește.

CITEȘTE ȘI: Descoperiri care răscolesc familiile partizanilor din Munții Banatului

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/