Ce target au partidele politice la alegeri!

De astăzi, s-a dat startul campaniei electorale în Caraș-Severin. Dincolo de câteva contestații minore, la Biroul Electoral Județean, lucrurile au decurs civilizat până la această oră, exact așa cum au promis candidații care vor să ocupe un loc în Parlamentul României, dar și șefii partidelor din care fac parte.

Oficial, campania electorală a început azi noapte, la ora 24.00. Încă de la momentul depunerii candidaturilor la Biroul Electoral Județean Caraș-Severin, politicienii au promis o campanie, demnă de o țară membră a Uniunii Europene. Chiar dacă unii candidați ar fi încercat să fure startul campaniei, apele s-au liniștit într-un final, iar cei care vor să ocupe un loc cald în Parlamentul României le promit oamenilor că vor acționa „curat”, civilizat și în conformitate cu prevederile legale.

„Sper ca toți cei 7 candidați să obțină cel puțin 50+1 din voturile populației, astfel încât Caraș-Severin să fie reprezentat de 7 parlamentari, plus încă doi sau trei de la celelalte partide. În acest context, județul va avea un cuvânt de spus la nivel național. Dosarele au fost acceptate, astfel încât putem spune că a început competiția electorală. Campania va fi una pozitivă, civilizată. Fiecare candidat le va prezenta oamenilor ceea ce vrea să facă pentru Colegiul în care candidează”, a spus Marcel Vela, liderul liberal, la ieșirea din Biroul Electoral Județean, atunci când candidații USL și-au depus dosarele cu candidaturi.

De aceeași părere sunt și liderii PP-DD, care au același target ca USL. Și aceștia vor să obțină un număr cât mai mare de candidați și vor milita „curat” pentru soarta candidaților din partidul lui Dan Diaconescu.

“Sper să obţinem cât mai multe mandate în Parlamentul României. Niciun colegiu nu ni se pare foarte greu. Ne vom lupta de la egal la egal cu fiecare dintre contracandidaţii noştri. Suntem foarte optimişti. Cum am confirmat la alegerile locale, sper să facem o surpriză plăcută şi acum. Noi ne dorim şapte colegii din şapte, dar dacă obţinem trei din primul tur e bine”, a declarat Valentin Blănariu, președinte PP-DD Caraș-Severin.

Și Alianța pentru România Dreaptă militează pentru obținerea unui scor important la alegerile din data de 09 decembrie. ARD vine cu propuneri de candidați tineri, profesioniști și care nu au mai fost implicați în viața politică până acum. De aceea, tocmai pentru că vor să trăiască într-o Românie Dreaptă, cei care vor să ajungă în Parlament spun că nu vor aplica lovituri sub centură contracandidaților lor. „Nu putem spune că vom obţine 50 la sută, vom trata lucrurile cu multă seriozitate şi sperăm într-un procent cât mai mare. Noi suntem alternativa sănătoasă pentru Caraş-Severin. Dacă nu erau toate aceste migrări din PDL nu aveam şansa să fim cu adevărat curaţi”, a spus Nicușor Vasilescu, președintele ARD la nivel de județ.(P)

 

 

 

Comments

  1. dan-aliosa ulici says:

    Oana Bejenariu…PP DD-ul NU V-A AVEA IN VECII VECILOR ACELASI TARGET CU CINEVA…cu atat mai mult cu astia care de 22 de ani ne-au supt…acuma ii mai lasam sa ne-o suga…CAPISCI?
    Si-asa cum zice Domnul Presedinte Blanariu NOI DORIM 7 din 7 si LUPTAM CINSTIT pentru asta…
    dar oare ei v-or lupta la fel?
    ASTA-I INTREBAREA…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/