Stâne din Timiș, amendate pentru câinii lăsați liberi. Un biciclist a fost mușcat recent

thumbnail

Stânele din Timiș au fost verificate de polițiști. Unele dintre ele sunt în apropierea drumurilor sau a pistelor de biciclete și au fost cazuri în care câinii, lăsați liberi, au atacat trecătorii.

Ultimul caz a avut loc în urmă cu mai bine de o săptămână. Un biciclist care pedala între Ghiroda și Remetea Mare a fost atacat de mai mulți câini și unul a reușit să îl muște. Omul spune că animalele aparțin stânei din apropiere.

„Polițiștii au verificat 496 de unități tip stână, fiind identificate 189.352 de ovine. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, pentru nerespecatrea dispozițiilor prevăzute de O.U.G 155/2001, privind gestionarea câinilor fără stăpân”, a transmis IPJ Timiș.

Sanțiunile au fost de 4.000 de lei.

Polițiștii au descoperit și 2 cazuri de intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/