Montis Hotel&Spa îți oferă motive să vizitezi Muntele Mic

montis

Muntele Mic zis și „Perla Banatului” este situat în județul Caraș-Severin, un loc de paradis, desprins de agitația orașului, unde Montis Hotel&Spa pune la dispoziția vizitatorilor toate facilitățile necesare unei vacanțe de neuitat.

Datorită amplasării, dar și a beneficiilor aduse celor care îl vizitează, unitatea de cazare și stațiunea montană sunt preferate de turiști, în fiecare sezon al anului din mai multe motive:

Escapadă în natură

Este un loc parcă uitat de lume, unde te poți deconecta de la stresul cotidian, departe de gălăgia orașului, de tehnologie, înconjurat de verdeața brazilor, fiind un loc împădurit, cu o priveliște incredibilă, multă liniște, relaxare, aer proaspăt și natură cât cuprinde. Cei de la Montis Hotel&Spa sunt amplasați într-o zonă unde se pot organiza drumeții pe cinste, plimbări în natură, picnic pe timpul verii sau chiar activități dedicate eliminării stresului, cum ar fi yoga și meditație. Totodată, cei care doresc să aibă parte de aer curat, dar și de un bronz de invidiat, cascada Șucu se află în apropierea unității de cazare. Astfel, cei dornici de o drumeție sfârșită cu relaxare, o pot lua la pas către locul de vis.

montis1

Activități

La Muntele Mic mișcarea în natură este facilitată de plimbări pe munte, drumeții cu bicicleta, Heli Bike, plimbare cu elicopterul, și multe alte activități extreme ce pot fi oferite de profesioniști, cum ar fi echipa de la WeRide. Zona montană este alcătuită din mai multe locuri unde activitățile de vară pot avea loc. Montis are în apropiere un teren de tenis unde cei mai competitivi pot concura, se pot închiria biciclete chiar din fața hotelului, iar Crucea Albă poate fii un loc perfect pentru a imortaliza stațiunea de la înălțime, aceasta fiind amplasată la cota 1.670. Schitul de pe Muntele Mic este și el un motiv să descoperi muntele și să ai parte de o zi plină de aventură, la fel și Vârful Țarcu, care este cucerit de aventurierii cei mai curajoși.

montis2

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Banatul Montan – destinația anului 2021

Muntele Mic cuprinde mai multe zone uimitoare, pădurea ce înconjoară locul oferă o priveliște de neuitat, brazii fiind îmbăiați în soare pe timp de vară. Totodată, restaurantul hotelului oferă o experiență culinară aparte: meniu diversificat, preparate tradiționale românești, dar și internaționale. Băuturile cele mai căutate pe timp de vară, cum ar fi fresh, cocktails sau pentru cei mai sofisticați prosecco, vin sau șampanie, sunt mereu servite în barul hotelului. Să nu mai amintim de deserturile delicioase, care sunt un răsfăț pentru vizitatori, restaurantul fiind deschis pe toată perioada anului. Muntele Mic oferă multă distracție, dar și relaxare. Cei care au ales până acum această stațiune s-au bucurat de toate acestea, iar ca răsplată turiștii au votat Banatul Montan ca fiind destinația anului trecut.

montis3

Cazare de 4 stele

Montis Hotel&Spa excelează prin servicii, cuprinzând zone de relaxare: spa, saună uscată, piscină interioară, camere spațioase moderne, terasa de unde poți admira priveliștea în timp ce savurezi cafeaua de dimineață. Deținând o capacitate de 50 de locuri de cazare, Montis este o alegere perfectă pentru o vacanță indiferent de anotimp, iar motivele sunt numeroase. Hotelul deține și o sală încăpătoare, unde cele mai importante momente pot fi sărbătorite, cum ar fi: nuntă, botez, zile de naștere, banchete. Iar pentru evenimente corporate precum: workshop-uri, teambuilding-uri, conferințe, seminarii sau întâlniri, aceștia pun la dispoziție o sală cu servicii complete.

montis4

Nu mai sta pe gânduri, oferă-ți clipele de relaxare pe care le meriți, departe de aglomerația din oraș și căldura sufocantă. Muntele Mic este locul perfect să te deconectezi de la viața cotidiană și să te reconectezi cu natura alături de cei dragi ție. Dacă vrei să fii la curent cu toate noutățile celor de la Montis Hotel&Spa urmărește rețelele de socializare ale hotelului https://www.facebook.com/montishotel, https://www.instagram.com/hotel.montis/ sau poți accesa https://www.hotel-montis.ro/.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/