Poate sau nu fi extinsă modernizarea infrastructurii de cale ferată și peste granița țării? Întrebarea i-a fost adresată președintelui CJ Timiș, Alin Nica, în contextul în care aleșii județeni au votat pentru extinderea acordului semnat de autoritățile din Timiș și Caraș-Severin pentru calea ferată de mare viteză care să lege Timișoara de Reșița. Investiția presupune reabilitarea, respectiv modernizarea infrastructurii feroviare Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – frontieră.
Aleşii județeni din Timiș tocmai au aprobat ca în această etapă a proiectului să achiziţioneze nu doar serviciile de realizare a studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate, ci şi documentaţia tehnică pentru achiziţia proiectului tehnic şi execuție. PSD s-a abținut de la vot pentru că aleșii nu au văzut acordul proprietarului infrastructurii care ar urma să beneficieze de investiţie, respectiv CFR.
Președintele CJ Timiș, Alin Nica, spune că o discuție cu partea sârbă referitoare la modernizarea infrastructurii de cale ferată și peste frontieră ar avea rost doar după ce acest proiect care vizează trenul de mare viteză va avea finanțarea aprobată.
„Ideea noastră este de a uni principalele coridoare de transport european. După cum știți, Republica Serbia nu este membră a Uniunii Europene, deci nu poate fi beneficiara fondurilor structurale, însă o discuție cu partea sârbă va putea avea efect după ce noi vom ști sigur că proiectul poate să aibă o finalitate și că va fi printre proiectele acceptate în portofoliul trimis la Bruxelles și care va fi aprobat de Comisia Europeană. Din acel moment putem să începem și discuțiile cu partea sârbă, să vedem cum putem să ne coroborăm cu planurile lor de modernizare a infrastructurii feroviare. Din păcate, eu din câte știu, Republica Serbia nu are aceleași resurse și disponibilități financiare, așa că răspunsul lor ar fi că e în proiect, dar finanțare nu avem.”, a spus Alin Nica.
Sârbii, a mai afirmat Alin Nica, s-au concentrat până acum pe linia de cale ferată dintre Serbia și Ungaria, la fel ca și pe partea de autostradă. Este motivul, spune liberalul, pentru care administrația județeană militează pentru autostrada Timișoara-Moravița și pentru această cale ferată de mare viteză „care să deschidă punți de cooperare între România și Republica Serbia.”
„Trebuie să mergem înainte cu aceste investiții și în discuția pe care am avut-o cu noul ambasador al României la Belgrad a fost să promovăm și trei proiecte majore de investiții cu Republica Serbia, pentru a le atrage și lor interesul că o colaborare cu România, cu județul nostru, poate să fie de interes reciproc. Pe lângă cele două proiecte majore de investiții mai este și realizarea conductei Petrovaselo-Mokrin care, din punctul nostru de vedere, va rezolva problema distribuției în toată partea de vest și de sud a județului Timiș și să ne folosim și de această investiție strategică de la nivel național ca să atragem beneficii pentru comunitățile locale de la noi. Dar pentru toate acestea trebuie lobby diplomatic la cel mai înalt nivel și evident că și noi folosim toate canalele de comunicare cu partenerii sârbi să promovăm aceste trei investiții majore care ne leagă de Republica Serbia.”, a mai explicat Alin Nica.