Sprijin pentru tinerii antreprenori, prin garantarea creditelor punte. Vezi care este valoarea garanțiilor!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Programele Start-Up Nation sau Prima Casă au fost câteva dintre subiectele dezbătute în cadrul conferinței de la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. Pe lângă programele guvernamentale, directorul general al FNGCIMM, Gheorghe Lăpădat, a vorbit și despre facilitarea accesului la finanțarea IMM-urilor din toate domeniile de activitate.

„Am ales să venim din nou la Timișoara, deoarece performanțele economice realizate de firmele din județ sunt deosebite. Județul Timiș se remarcă prin contribuția la Produsul Intern Brut, prin rata de ocupare a forței de muncă și câștigul mediu net realizat, astfel aceste elemente contribuire la stabilitatea unui mediu de afaceri”, a spus Gheorghe Lăpădat.

Antreprenorii care accesează Programul Guvernamental Start-Up Nation și au nevoie de o finanțare prin CEC Bank sau Banca Transilvania, vor putea beneficia și de garanția Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

„În cursul săptămânii trecute, am semnat două convenții de garantare, respectiv cu Banca Transilvania și cu CEC Bank pentru susținerea tinerilor antreprenori, care au depus proiecte în cadrul programului Start-Up Nation. La nivel național au fost depuse 33.514 proiecte, din care agențiile regionale urmează să semneze contracte cu 10.000 de aplicanți. Pe zona de Vest a țării au fost selectate 1.000 de planuri de afaceri, 40% dintre acestea sunt în județul Timiș. Prin aceste convenții vom garanta creditele punte, în valoare maximă de 200.000 de lei, iar procentul nostru este 80%, adică 160.000 de mii de lei”, a precizat directorul FNGCIMM.

În anul precedent, dintr-un total de peste 8.000 de contracte de finanțare pe programul Start-Up Nation, FNGCIMM a garantat 5.100 de proiecte la nivel național. În județul Timiș, valoarea garanțiilor s-a ridicat la peste 20 milioane de lei.

„În 2018, pe Regiunea 5 Vest am acordat 368 de garanții, din care pe Timiș 148 de garanții cu o valoare de 22,5 milioane lei. Acestea au fost acordate atât pentru tinerii antreprenori din cele două municipii Timișoara și Lugoj, dar și din mediul rural au fost aplicanți din comunele: Pișchia, Săcălaz, Șag, Dumbrăvița, Moșnița-Nouă. Obiectele de activitate primordiale în care au investit tinerii antreprenori au fost: activități de asistență medicală specializată, fabricarea articolelor de material plastic pentru construcții, întreținirea și repararea autovehiculelor, morărit, panificație, procesarea cărnii și activități recreative”, a spus Gheorghe Lăpădat.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii a susținut dezvoltarea investițiilor cu grad de ocupare a forței de muncă în mediul rural, dar și dinamizarea programelor de dezvoltare durabilă și renovare a acestui spațiu. Comuna timișeană cu cele mai multe proiecte garantate de FNGCIMM a fost Săcălaz.

1000x100 (3)

„La nivel național am susținut peste 3.800 de proiecte de infrastructură rutieră, socială, educațională, alimentare cu apă, valoarea acestora fiind de 4,9 miliarde de lei. Dacă mă refer strict la Regiunea 5 Vest, am emis din 2014 și până la zi un număr de 584 de garanții cu o valoare de garantare de 785 de milioane de lei. Ponderea este deținută de județul Timiș. Am susținut 166 de proiecte, cu o valoare de garantare de 273,8 milioane de lei, garanția medie fiind de 1,6 milioane de lei. Comuna cu cele mai multe proiecte garantate este Săcălazul, care are 8 garanții însumând 9,2 milioane de lei”, a declarat directorul FNGCIMM.

Programul „Prima Casă”

„Alegerea locuinței în județul Timiș, ține cont de trei criterii: locația, reputația dezvoltatorului și calitatea proiectului. În Timiș, până la zi au fost acordate 13.924 de garanții cu o valoare de finanțare de 2,6 miliarde de lei și valoare garantată de 1,3 miliarde de lei. În regiune, județul Timiș deține ponderea 64%, fiind urmat de Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Unul dintre indicatorii care departajează județul Timiș de celelalte este finanțarea medie națională. În 2019, finanțarea medie la nivel național este de 217.000 de lei, iar în județul Timiș – de 243.000 de lei”, a spus Gheorghe Lăpădat, directorul FNGCIMM.

Peste 5.000 de antreprenori din întreaga țară au fost susținuți de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijloci prin Programul Start Up Nation 2017. Volumul garanțiilor acordate depășește 780 de milioane de lei. Instituția a contribuit și la crearea a 12.500 de noi locuri de muncă, din care aproape 10.000 au fost ocupate de persoane din rândul șomerilor, absolvenților sau persoanelor defavorizate.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/