Sporurile din Sănătate rămân îngheţate la nivelul de dinaintea majorărilor salariale din 2018!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marți, după discuția cu sindicaliștii, că nu există pericolul unor scăderi ale salariilor din sănătate, precizând totodată că salariații cărora le sunt îngheţate sporurile vor obţine majorări prevăzute de legea salarizării, informează Mediafax. Sindicaliştii strâng semnături pentru un protest public.

„Din punct de vedere al Ministerului Sănătăţii, aplicarea prevederilor Ordonanţei 114 nu duce la scăderi de venituri, dimpotrivă, aplicarea Legii 153 merge înainte, sunt categorii de personal care nu au beneficiat de majorările salariale la nivelul medicilor şi asistenţilor medicali, la nivelul 2022 cărora le cresc salariile şi implicit veniturile cu prevederile legii salarizării. (…) Gărzile şi sporurile care se aplică la salariile de bază şi sporurile de condiţii rămân îngheţate la nivelul 2018, dar salariaţii cărora le rămân îngheţate sporurile beneficiază de majorările aferente legii salarizării”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate.


Ce (mai) spune ministrul

Sorina Pintea spune că toate discuţiile au fost legate de personalul auxiliar, respectiv şi personalul medical – farmacişti, biologi, chimişti, precizând că asupra personalului medical, adică medicii şi asistentele medicale, ordonanţa nu are nicio influenţă asupra veniturilor acestor categorii de personal.

Ministrul Sănătăţii a explicat că tariful orar pentru nivelul gărzilor se calculează la nivelul salariului de bază din ianuarie 2018, adică rămâne la acelaşi nivel care a fost înainte de majorare.

„Ordonanţa 114 prevede îngheţarea sporurilor la nivelul decembrie 2018. Nu este vorba de asta (de bani – n.r.), este vorba de egalizarea unor venituri, pentru că toată lumea s-a plâns că în sănătate sunt discrepanţe foarte mari. Noi spunem că încet, încet vom ajunge la echilibrarea acestor venituri”, a mai spus Pintea.

Ce spun sindicaliştii

La rândul lor, reprezentanții Solidaritatea Sanitară din România spun că angajaţii din sănătate se confruntă cu mai multe probleme.

„Tariful orar pentru gărzile suplimentare ale medicilor va rămâne cel din 2018, în condiţiile în care noi speram să treacă la raportarea din baza actuală. Sporurile de tură pentru toate categoriile nu se raportează la noul salariu de bază, nici sporurile pentru sâmbătă şi duminică. (…) Să nu ne trezim în situaţia în care în februarie, iarăşi salariaţii când văd fluturaşul sunt nemulţumiţi că estimările nu au fost cele adecvate”, a declarat preşedintele Federației Solidaritatea Sanitară din România, Viorel Rotilă.


Acesta a mai spus că Federaţia a strâns semnături pentru un protest public.

„Atâta timp cât suntem în negocieri, nu declanşăm procedura de strângere a semnăturilor pentru o grevă. Există o ameninţare (n.r. – a posibilităţii de a strânge semnături pentru grevă) şi încercăm să anulăm această stare de tensiune şi să găsim soluţii”, a mai spus Viorel Rotilă.

Următoarea întâlnire dintre ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din sănătate este planificată pentru 15 ianuarie.

Amintim că OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1116, care a fost publicat sâmbătă, 29 decembrie 2018.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/