Sala de sport a Liceului Teoretic „Traian Vuia” Reșița a găzduit sâmbătă întrecerile Campionatului Național de Oină în sală pentru senioare. La competiție au participat trei echipe: CS Cleopatra Hinova, Dacia Mioveni 2012 și Progresul Băilești.
În urma celor trei meciuri disputate, fetele de la Dacia Mioveni (pregătite de Filofteia Dumitru) și-au adjudecat primul titlu național la senioare, reușind să-și învingă partenerele de întrecere, cu 8-3 pe Progresul Băilești și cu 10-0 pe CS Cleopatra Hinova. Locul secund i-a revenit echipei Progresul Băilești, iar locul al treilea echipei CS Cleopatra Hinova. Fetele din Băilești le-au învins pe cele de la Cleopatra Hinova cu 14-2.
„Era necesară o competiție în vestul țării. O competiție micuță, dar sperăm noi că astfel de evenimente se vor desfășura și în alte orașe din țară, pentru a informa pentru început și bineînțeles apoi să inițiem câți mai mulți copii în sportul național. Ca o primă impresie după acest Campionat Național, oamenii încă nu sunt dornici să-și petreacă timpul vizionând și participând la aceste competiții, asta nu ne taie elanul, ci, dimpotrivă, ne dă forță pentru a ne duce planurile la îndeplinire. Cu siguranță, la Reșița se vor mai organiza competiții la nivel național, pentru că am găsit aici deschidere, oprtunități sunt, bază materială este și cu siguranță vom reveni aici”, a spus prof. Mihaela Varga, membră a echipei de proiecte a Federației Române de Oină.
Organizatorii au oferit medalii, cupe și diplome echipelor participante, iar campioanele au primit și tricouri cu însemnele Federației Române de Oină. Au fost acordate și două distincții individuale, pentru Andreea Stănucă (Progresul Băilești) – cea mai bună jucătoare la baston; Bianca Mitrică (Dacia Mioveni 2012) – cea mai tehnică jucătoare.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157677272277356″]
Oficialii Federației Române de Oină au decis să promoveze cât mai mult sportul nostru național, mai ales în zone unde acesta nu este cunoscut și nu se practică în sistem organizat. Este și cazul județului Caraș-Severin, care nu are nicio echipă de oină constituită. Din păcate, constatăm că sportul nostru național nu prezintă interes, sala fiind goală la Reșița. Cu toate că s-au făcut eforturi pentru ca această întrecere să aibă loc aici, în Banat.
Desemnarea Reșiței ca gazdă a Campionatului Național de Oină în sală pentru senioare a fost posibilă și datorită implicării profesorilor de sport Silviu Izvernar și Radoiță Iovanovici, care au participat în vară la un proiect național derulat la Eforie Nord. Pe plan local, competiția a fost sprijinită de Primăria Reșița și de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin.