Sport și fapte bune la cea de-a șasea ediție Timotion

Anul acesta, timișorenii vor alerga într-un mod total diferit la cea de a șasea ediție Timotion. Va fi o experiență nouă pentru toți în ceea ce privește programul și organizarea, așa că încălțămintea de sport și energia bună trebuie să fie pregătite corespunzător pentru perioada 3-11 octombrie. Pentru scopul nobil al evenimentului, 22 de companii vor fi pe lista de donații a participanților.

Timișorenii sportivi se pregătesc pentru o săptămână de alergat intensiv în perioada 3-11 octombrie. Noile circumstanțe fac ca evenimentul din acest an să se adapteze la noi reguli: vor fi organizate două curse de alergare speciale, fără linie de start sau finish, atât pentru cei care sunt în Timișoara, cât și pentru cei care vor fi alături cu gândul la eveniment, de departe.

Noutățile Timotion – alergăm în siguranță
Cei care se află în Timișoara în perioada evenimentului sportiv caritabil își vor pregăti singuri startul și linia de finish, de la poarta casei sau din orice punct din oraș. Cursa este adaptată circumstanțelor actuale, poate avea orice lungime și poate fi parcursă în ritm de alergare, pe role sau chiar bicicletă.

A doua cursă, Timotion Everywhere, este dedicată celor care nu se află în Timișoara în perioada evenimentului, dar care doresc să fie alături de comunitate de oriunde din lume. Distanța alergată trebuie să fie de minimum 1 km, participanții fiind încurajați să le trimită organizatorilor o fotografie din timpul alergării.

Participarea este posibilă și pentru non-alergători, care pot dona pentru proiectele înscrise pe liste. Alergătorii campioni au posibilitatea să strângă fonduri pentru unul din proiecte.

Înscrierea la cea de-a șasea ediție Timotion se poate face exclusiv online, până în data de 30 septembrie. Donațiile sunt deschise până în 25 Octombrie 2020. Detalii despre proiecte, înscrieri, curse și condiții de participare găsiți pe site-ul evenimentului. Până în prezent, s-au făcut aproape 700 de donații în valoare de 54.000 de lei și s-au înscris în jur de 400 de persoane.

Cele 20 de proiecte participante

Academia mămicilor: Suflet de Copil

Acasă in Banat: Color the Village

ACS Warriors: START spre sănătate
ARPID: ȘI EU VREAU SĂ TRĂIESC
Asociația Alternatived: Non-formalul vine la sat!
Asociația Educația la Sat: Școala online la sat
Asociația Fireste: Ce FACI, Te FACE!
Asociația Lindenfeld: Descoperim lumea din afara centrelor de plasament!
Asociația Română de Hemofilie: ȘCOALA DE HEMOFILIE – Astazi alergi în locul meu, mâine alergăm împreună!
Copii și Zâne: Emoția ca un puzzle
Fundația de Abilitare Speranța: I am enough – integrarea copiilor cu dizabilități prin sport
Hospice Timișoara: Dăruim siguranță până în ultima clipă
Initiativa în Educație: Centrul de resurse pentru educație- 6! Vine educația
Little People Romania: Cursa împotriva cancerului
Missio Link International: EXISTĂ VIAȚĂ DUPĂ ABUZ
OncoHelp: Oxigenul este viață pentru pacienții OncoHelp!
Pieces of Heaven: Angels for pets
Planeta Petrila: Robotics Valley Winter Edition 2021
RO100 Timișoara: ȘI EU POT SĂ SCRIU O CARTE
Școala Mamei Junior: Transport adaptat pentru copii cu dizabilități- ediția a IV-a
United Way Romania: Citesc, deci reușesc!
Verde de Banat: Verde, viață, viitor – BEGA la izvoare

,,Am regândit conceptul și credem în viziunea pe care abia așteptăm să o punem în practică, o formulă care surprinde valorile ce stau la baza Timotion și care lucrează cu limitările existente pentru a le transforma în plusuri. Această ediție va fi mai puțin despre distracție, adrenalină, zgomot, viteză, stimuli puternici. Vom pune în schimb accentul pe aprecierea a ceea ce avem, pe valorificarea resurselor locale și evitarea risipei, pe sănătate, pe atenția individuală acordată participanților la linia de sosire, pe folosirea tehnologiei pentru a arăta că, deși alergăm individual, facem parte dintr-o mișcare mult mai mare”, a transmis Cristina Potra-Mureșan, membru Alergotura, co-organizator Timotion.

„Timotion este un simbol pentru a fi împreună, implicați în comunitate, cu bucurie pentru mișcare și viață sănătoasă. Perspectiva fiecăruia despre starea de bine, despre calitatea vieții, sănătate și mișcare, s-a concretizat în promovarea alergării și în donații pentru cauze din comunitate care dăruiesc o calitate a vieții mai bună pentru mii de beneficiari. Vrem să mergem mai departe, să ne reinventăm și să nu uităm că mii de alergători au contribuit la valoarea Timotion. Invităm comunitatea Timotion să accepte noul format și să arătăm că împreună continuăm un important eveniment caritabil, în beneficiul celor care au nevoie de implicarea și participarea noastră”, a adăugat Daniela Chesaru, director executiv Fundația Comunitară Timișoara, co-organizator. Mii de persoane, zeci de companii și sute de parteneri au contribuit în ultimii șase ani la dezvoltarea acestui eveniment.

*

Organizatori ai evenimentului sunt Asociația Club Sportiv Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara. În anii precedenți, asociații precum OncoHelp au reușit din banii de donații să modernizeze sălile de urgențe și să achiziționeze echipamente performante în tratarea pacienților diagnosticați cu cancer.



/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/