Fără rățuște pe Bega anul acesta. Condițiile în care are loc Festivalul Bega Bulevard în pandemie

Celebra cursă a rățuștelor pe canalul Bega, atracția Bega Bulevard, rămâne pe anul viitor. Organizatorii au regândit festivalul organizat în luna septembrie la Timișoara, iar în program apar o serie de concerte și demonstrații de foc. 

Din cauza condițiilor impuse de pandemie, întrecerea tradițională a rățuștelor de plastic pe Bega nu mai are loc în 2020. Suntem în vremuri grele, nu mai putem să ne desfășurăm cum am făcut-o an de an, dar nici nu stăm fără nimic. Ce mai putem să facem, facem. Nu vom mai face cursa rățuștelor care aducea pe malurile Begăi mii de oameni, pentru că nu mai este cazul. Vom lua măsuri astfel încât să poată asista atâția spectatori cât ne vor permite reglementările în acea perioadă.”, a spus primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

A XIII-a ediție a Festivalului Bega Bulevard are loc între 11 și 13 septembrie, între Podul Mihai Viteazul şi Podul Maria. Vor susține recitaluri Mihail, The Different Class, AD Libitum Voice, Happy Flow, IST, ALLOVER, Zoli Vee, The Skywalkers, Peregrinii și Tango Simfonic. Sunt programate și demonstrații de foc realizate de Amaris Agni și Deep6Project. Primăria Timișoara urmează să anunțe programul detaliat în cursul săptămânii viitoare.

Bega Bulevard își propune să atragă atenția asupra importanței canalului care traversează Timișoara și asupra posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă.

În septembrie vor mai fi organizate alte două evenimente culturale. În 19 septembrie are loc Seara Chitarelor, iar în 20 septembrie – Festivalul Minorităților Etnice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/